Încă e timp să revenim la normal

Rareori mi-a fost dat să văd o situație în care un om „reușește“ să își distrugă imaginea, reputația și să pună între paranteze tot ceea ce a făcut bun timp de ani de zile, într-un timp atât de scurt precum a făcut-o în aceste ultime zile, Alexandru Meszar. Dintr-un personaj respectat de toată lumea pentru echilibrul și decența sa, apreciat de suporterii UTA-ei pentru rezultatele avute în managementul clubului, acesta a reușit să devină un „paria“ pentru foarte mulți dintre fanii Bătrânei Doamne și o enigmă pentru opinia publică. Nimeni practic nu înțelege în acest moment ce s-a întâmplat și ce se întâmplă cu Alexandru Meszar, care sunt rațiunile acțiunilor sale. În acest moment, cel care a fost numit ani de zile, cu afecțiune, „părintele proiectului UTA“, a devenit un dictator și se comportă de parcă ar fi patronul, despotul acestui club, luându-și libertatea nu doar de a decide discreționar viitorul UTA-ei dar și de a refuza orice explicații legate de deciziile luate.

Dacă UTA ar fi fost o societate pe acțiuni, în care Alexandru Meszar era unic acționar, dacă acest club s-ar fi dezvoltat cu banii investiți de acesta, ar fi avut tot dreptul să decidă de unul singur dacă acceptă asociați sau nu; pentru că era firma sa privată. Sigur, fiindcă vorbim despre obiectul pasiunii a mii și mii de oameni, chiar și atunci ar fi fost normal să ofere explicații dar să admitem că era doar o obligație morală. Însă în situația de față, Alexandru Meszar avea mult mai mult decât o obligație morală în a fi transparent cu negocierile de preluare a noilor investitori: în primul rând pentru că nu este patron ci doar administrator (neoficial!) al unei asociații; în al doilea rând pentru că acest proiect nu e Atletico ci UTA și nu l-a construit și dezvoltat singur; iar în al treilea rând pentru că timp de săptămâni de zile a lansat public numai și numai mesaje pozitive vis-a-vis de noii investitori și iminența înțelegerii cu aceștia. Nu poți ca după toate acestea să dai un comunicat cu explicații puerile pe care nu le-a înțeles nimeni, să anunți că îți asumi răspunderea pentru o decizie pe care nu era normal să o iei de unul singur, după care să dispari pur și simplu din peisajul public. Nici pentru cei mai apropiați și de bună credință parteneri posibili, un asemenea comportament nu poate fi înțeles și acceptat.

Sigur că ceea ce se întâmplă acum în spațiul public, îndeosebi pe rețelele de socializare, pare un linșaj mediatic la adresa lui Alexandru Meszar. Este un lucru nociv pentru club și mai ales penibil pentru că cele mai multe și mai vehemente acuzații vin dinspre oameni care până acum l-au susținut pe conducătorul UTA-ei. Din păcate pentru el, este singurul vinovat pentru aceste atacuri. Alexandru Meszar a reușit, nu numai prin decizia de a refuza colaborarea cu grupul de investitor dar mai ales prin comportamentul său anterior și ulterior, să dezamăgească foarte mulți oameni; oameni care l-au susținut (uneori chiar și când poate ar fi avut motive să se distanțeze de el), care acum se simt trădați, luați de fraieri și care se întreabă dacă nu cumva în toți acești ani, acea diplomație pe care o apreciau  nu trăda de fapt un comportament duplicitar.

Nu cred că pentru cei mai mulți dintre susținătorii săi de până acum, Alexandru Meszar reprezenta neapărat un model ireproșabil. Nu l-a urcat nimeni (sau aproape nimeni) pe un piedestal. La fel ca noi toți, era văzut ca un om cu bune (calități manageriale, seriozitate, echilibru) și mai puțin bune (lacune de comunicare, slăbiciune în raport cu angajații și colaboratorii săi). Însă cel mai de preț atu al lui Meszar în relația cu suporterii UTA-ei era prezumția de bună credință. Într-un oraș în care dacă ai strănutat în Micălaca, peste 5 minute știe toată lumea din Vlaicu, cei mai mulți dintre suporteri au preferat să ignore bârfele despre lucrurile mai puțin „normale“ care s-ar petrece în clubul UTA; asta mai ales pentru că între Alexandru Meszar și predecesorii săi era o diferență uriașă de anvergură și comportament. Slăbiciunile, deciziile discutabile sau greșite au fost puse pe seama erorilor inerente fiecărui om. Problemele de organizare ale clubului au fost considerate mai puțin importante decât parcursul sportiv, care a fost predominant ascendent. Reușita de a ține pentru prima dată UTA pe prima scenă timp de trei sezoane consecutiv, după mai bine de cinci decenii, a fost apreciată ca un real succes. Aproape nimeni nu se îndoia de faptul că pentru Alexandru Meszar, dezvoltarea și progresul UTA-ei reprezintă singurul obiectiv cu adevărat important.

Și iată că a venit această decizie luată de Alexandru Meszar, prin care acesta refuză o asociere (atenție: asociere, nici măcar înlocuire deoarece în noul proiect el ar fi trebuit să continue munca începută) care ar fi acoperit minusurile UTA-ei din acest moment și apoi ar fi dus clubul la un nivel superior; toate acestea fără explicații sau cu explicații demne de relația cu niște copii de grădiniță. Ce-a reușit Alexandru Meszar a fost să-i facă pe cei mai mulți dintre suporteri să se îndoiască de buna lui credință și să-l considere un uzurpator care s-a făcut stăpân peste UTA fie din cauza unor interese ascunse fie dintr-o nemăsurată dorință de putere. În plus, toate problemele și neajunsurile clubului, a căror rezolvare fanii o lăsau în grija priceperii sale manageriale, au devenit capete de acuzare și motive de îngrijorare în condițiile în care după ani de zile de echilibru, la UTA se vorbește din nou despre datorii, marele coșmar al tuturor utiștilor.

La ora redactării acestor rânduri, Alexandru Meszar s-a închis în turnul său de fildeș, împreună cu cei care i-au rămas fideli și de acolo, precum un dictator veritabil, ține prizonieră în fantezia lui, toată suflarea utistă. Din fericire corabia nu a alunecat încă de tot pe drumul dezastrului fără întoarcere. Alexandru Meszar încă mai are timp să se scuture de negura care i-a învăluit acțiunile în ultimele zile și să iasă la lumină și la propriu și la figurat. Atât atitudinea grupului de investitori cât și cea a Suporter Club UTA, lasă încă loc de întoarcere și discuții, în ciuda dezamăgirii crunte. Nimeni nu-și dorește să dinamiteze acest proiect ci să-l treacă peste această sincopă și să-l ducă mai departe, mai departe însemnând întărirea lui, profesionalizarea lui și ridicarea nivelului din punct de vedere al rezultatelor sportive. Alexandru Meszar mai are încă timp, în al 12-lea ceas, să arate că, în ciuda momentelor de rătăcire, și pentru el „doar UTA contează“.