Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că o „taxă pe carbon” va fi introdusă, la nivel european, începând cu anul 2027, pentru cei care folosesc, în transporturi şi pentru spaţiile locative, combustibili care produc emisii de carbon. Tanczos Barna subliniază că România va fi ţară „net beneficiară”, urmând a plăti un miliard de euro taxe şi a primi şase miliarde din fondul care va constituit prin plata acestor taxe.  Europa, în momentul de faţă, a impus tuturor statelor membre o taxă nouă de carbon. „Sunt două elemente: benzina-motorina, plus centrala de acasă pentru gaz sunt cele două elemente care vor fi taxate pentru a colecta pentru Fondul social de climă sumele care se reintroduc în economie, sub formă de subvenţie sau sub formă de sprijin pentru tranziţie, pentru cumpărarea altor centrale, altor soluţii, pompe de căldură, fotovoltaice ş.a.m.d.”, a afirmat Tanczos Barna. (sursa:news.ro)

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției