Ilie Poenaru atrăgea atenția înainte de meciul de la Pitești, că s-ar putea ca echipa lui să nu arate așa cum își dorește, că încă mai sunt reglaje de făcut și că date fiind numeroasele schimbări tactice în ceea ce privește cerințele pe care le are de la jucători, timpul avut la dispoziție nu a fost suficient pentru ca jucătorii să asimileze noile informații. O observație de bun simț până la urmă, probabil că niciun suporter realist nu-și imaginează că o echipă cu un nou antrenor poate începe senzațional din prima etapă. De aici însă și până la ce am văzut la Pitești, e o cale mult prea lungă. Dar haideți să analizăm puțin tocmai ceea ce am văzut și să punem niște întrebări:
1. Haos tactic
Ideile unei echipe le vezi după felul în care echipa pasează și stă în teren. În general la o echipă cu identitate vezi, fie că pasează cu răbdare, încercând să deschidă apărarea adversă printr-o posesie prelungită, fie că încearcă să surprindă printr-un joc de pase vertical și rapid, dintr-o singură atingere, fie merge pe forță, cu mingi la bătaie pentru jucător / jucători care să joace rolul de pivot, sărind astfel peste faza incipientă a construcției. Toate aceste abordări diferite pot avea sau nu succes dar la echipele unde se lucrează coerent, vezi ce se încearcă, ce dorește să joace respectiva echipă. Din păcate sâmbătă n-am înțeles nimic din felul în care încerca UTA să se apropie de poarta adversă și să creeze pericol. Nu am văzut nicio idee coerentă, s-a încercat când cu ieșiri prin pasă scurtă, când cu mingi lungi, totul părând a fi rodul hazardului și al deciziei pe moment luată de jucătorul purtător de balon.
La fel au stat lucrurile și în ceea ce privește așezarea. UTA a fost o echipă lungă, lăbărțată, cu spații mari între linii și jucători. Pressing-ul era de cele mai multe ori ineficient, deoarece era făcut de 1-2 jucători în timp ce restul erau la mare distanță, lăsând spații libere pe care gazdele puteau ușor să combine, ieșind din tentativa timidă de presiune a liniei de înaintași.
Toate lucrurile acestea sunt cu atât mai ciudate cu cât în meciurile amicale, UTA a părut foarte clară în ceea ce vrea să joace. Echipă scurtă, combinativă, cu multă mișcare și superioritate individuală pe benzi. Ce s-a întâmplat la Pitești de n-am mai văzut nimic din toate acestea? Elevii lui Poenaru au arătat ca niște elevi care la meditații par să stăpânească decent materia dar în sala de examen clachează și nu-și mai amintesc nimic din ce au învățat.
2. Neputință fizică sau mentală?
Dincolo de aspectul tactic, UTA și-a supărat suporterii prin lipsa de energie, de atitudine, arătată în teren. Pe tot parcursul meciului jucătorii UTA-ei au părut fie plictisiți, fie obosiți, fie frustrați și nervoși. Am pierdut marea majoritate a duelurilor fizice, am alergat mai puțin decât adversarii și senzația generală e că ne-am dat bătuți, ne-am resemnat mult prea rapid. Claudiu Keserü a vorbit săptămâna această de atitudine, mentalitate și de faptul că UTA este o echipă prea cuminte. Ținând cont de aceste declarații ne așteptam să vedem o echipă orgolioasă dar n-a fost cazul. Căpitanul UTA-ei a fost mai preocupat să se certe cu colegii și antrenorul, Ubbink a arătat primele semne de personalitate doar când a gesticulat nervos din mâini la schimbare, iar restul jucătorilor n-au dat niciun moment impresia prin limbajul corpului, că rezultatul îi „arde“ și sunt dispuși la extra-efort pentru a-l întoarce.
O explicație posibilă pentru această stare de lucruri poate fi oboseala fizică. De multe ori începutul sezonului prinde echipele într-un moment în care jucătorii resimt efortul mare făcut în cantonament. Fie pentru că vârful de formă este calculat să vină mai târziu, fie pentru că jucătorii au fost mult prea tare forțați fizic la antrenamente, un astfel de scenariu e destul de des întâlnit. Dacă mai adăugăm la asta și faptul că UTA s-a deplasat în preziua meciului la Pitești, cu autocarul (vom reveni la acest aspect într-un material separat) se creionează o cauză plauzibilă pentru letargia din jocul echipei lui Poenaru.
Nu e singura însă. Echipele se mai prezintă în acest fel și când sunt probleme interne; fie colectivul nu e unit, fie antrenorul nu e pe aceeași lungime de undă cu vestiarul, fie sunt probleme de natură administrativă și financiară la echipă. Sigur că toate aceste scenarii sunt oficial respinse dinspre club, dar date fiind semnele de întrebare vis-a-vis de situația financiară a clubului, nu le putem exclude.
3. Greșeli individuale și un antrenor neinspirat
Nu putem omite din peisajul dezolant al meciului din Trivale nici responsabilitatea individuală a multora dintre actorii implicați. Marko Vukcevic a făcut un meci catastrofal. Era clar de la partida cu Ripensia că muntenegreanul nu e pregătit încă să înceapă sezonul și totuși Ilie Poenaru l-a aruncat în gura lupului. Nu doar că Betrand l-a ridiculizat fază de fază, dar fundașul dreapta al UTA-ei a comis și o serie incredibilă de erori neforțate, senzația fiind că am avut până la urmă noroc că din acele greșeli doar una s-a materializat pe tabela de marcaj. Nu putem să omitem de la acest capitol nici ratarea lui Miculescu din poziție de singur cu portarul. Deja scenariul acesta devine obositor și agasant pentru suporteri. E timpul totuși ca în special jucătorii cu nume și cotă să își asume criticile pentru astfel de erori care prejudiciază echipa de puncte. Până la urmă, atunci când apari zilnic în știrile din sport ca posibil transfer pe x milioane la y echipe, să marchezi dintr-o asemenea poziție e o așteptare firească.
Din păcate nici de pe bancă n-a venit mai multă inspirație. Poenaru a fost și el depășit de situație și incoerent. L-a lăsat pe Erico pe bancă deoarece s-ar fi accidentat în preziua meciului dar până la urmă l-a introdus în teren. Păi dacă putea juca, de ce nu a făcut-o din start? Iar dacă prezența lui prezenta un risc, era normal să fie trimis totuși în teren în repriza a doua? Apoi, deși are doi fundași laterali tineri în lot, Pătlăgică și Maxim, talentați și cu potențial de creștere, față de care fanii ar fi fost mai înțelegători în situația unor greșeli, Poenaru l-a preferat pe Dobrescu; un ilustru anonim până în această vară, jucător care a ajuns la 29 de ani fără să fi jucat în carieră la un nivel măcar mediu în prima ligă și care ridică semne de întrebare vis-a-vis de logica în aduce un asemenea înlocuitor pentru Shlyakov sau Baravykas. Iar alegerea s-a dovedit a fi neinspirată, fostul jucător a Universității Cluj fiind mai mereu întors pe toate fețele și în stânga și în dreapta, reușind rareori să blocheze acțiunile în bandă. Schimbările la rândul lor n-au adus nimic, noii intrați arătând la fel de blazați și storși precum titularii; asta în condițiile în care pe bancă existau și soluții de jucători care s-au remarcat în cantonament prin explozia și energia pe care o aduceau în joc, ne referim la Negoescu și Rareș Pop.
4. Ne-am păcălit în amicale?
Revenind la senzația că UTA a fost luată prin surprindere de propria neputință, nu putem să nu ne întrebăm dacă antrenorul și jucătorii au apreciat corect momentul în care se află, dacă și-au dat seama cu corectitudine de cât de pregătiți sunt. Ultimul amical de dinaintea sezonului a fost jucat pe teren propriu cu o echipă de liga a doua, Ripensia Timișoara. Peste o săptămână UTA merge în deplasare și este demontată bucată cu bucată de o echipă medie de prima ligă, asta probabil și pentru că a pregătit meciul în condiții total diferite față de cele de joc. Ilie Poenaru a justificat amicalul cu Ripensia de pe terenul din Sânicolau Mic, prin faptul că nu a mai vrut să își obosească echipa cu o deplasare de 1-2 ore cu autocarul; după care la o săptămână distanță UTA merge până la Pitești nu 1-2 ore ci 8 (!!!) cu autocarul și nu cu avionul așa cum se aștepta toată lumea. Doar nouă ni se pare că ceva nu se leagă, că există o fractură de logică în tot acest demers?
5. Un posibil duș rece binevenit
Dincolo de realitățile descrise, nu trebuie să uităm totuși că este abia prima etapă. În această perioadă de început, mecanismele se reglează din mers repede, astfel că echipele pot progresa, își pot schimba fața în bine, într-un ritm foarte rapid. Faptul că UTA a arătat foarte rău la Pitești nu înseamnă că lucrurile nu se pot modifica radical până la următorul meci. Încrederea în calitatea lotului și în priceperea lui Ilie Poenaru nu a fost alterată după o singură partidă. Mai mult ca sigur și antrenorul și jucătorii au văzut tot ce am văzut și noi, probabil chiar mult mai mult decât atât. Este posibil să fi avut nevoie de picarea unui asemenea examen pentru a-și da cu adevărat seama de nivelul la care se află. Iar atunci când știi că ești la un nivel scăzut, nu poți face altceva decât să muncești nu doar mult ci și bine, eficient, pentru a te ridica. Suntem convinși că UTA poate arăta o altă față și așteptăm să o vedem în meciul cu Petrolul.
(foto: uta-arad.ro)
