Păstrând proporțiile, U se află, în acest moment, în situația în care era UTA în toamna și iarna trecută: joacă spectaculos, își creează meci de meci numeroase ocazii, dar nu reușește să câștige. După patru runde, „șepcile roșii“ au doar două puncte în clasament, asta deși antrenorul echipei crede că echipa sa ar fi meritat cel puțin 4-5 în plus.

Spre deosebire de omologul său de la Petrolul, Nicolae Constantin, care declara după primele două etape că nu mai vrea spectacol ci puncte, Eric Lincar ține ca echipa lui să joace în continuare la fel de bine, convins că doar în felul acesta vor veni și rezultatele: Venim după două eșecuri. Ce pot eu să spun ca antrenor și fiind pasionat de statistică e că în patru jocuri ne-am creat mai multe șanse decât adversarul de a marca. Am avut în primele trei meciuri poate mai multe șuturi pe poartă decât adversarul. Din păcate, din punct de vedere al punctelor, am reușit să strângem doar două din 12 posibile. Am și vorbit cu băieții, sunt foarte mulțumit de prestația lor și cred că dacă vor continua să fie la fel de determinați, vom reuși să aducem și prima victorie, pe care, cu siguranță, o dorim cu toții. Acum totul ține de noi, să fim agresivi, să fim într-o formă bună și de ce nu, să reușim să marcăm mai multe goluri. În primele două etape am reușit câte un gol și nu am reușit să câștigăm. Acesta este fotbalul, este imprevizibil și important este ca noi să credem, ei să creadă în toată ideea asta pe care noi am implementat-o de anul trecut la această echipă, să fim curajoși, să încercăm să producem un fotbal bun, cu ocazii de poartă și cred eu că mai repede sau mai târziu toate aceste aspecte ne vor aduce și punctele mult dorite.”

Antrenorul clujenilor spune că nici el și nici echipa nu resimt niciun fel de presiune după aceste rezultate, ba dimpotrivă: „În România există o singură situație în care lumea e mulțumită: să joci spectaculos și să câștigi la multe goluri diferență. Dacă joci slab și câștigi nu e bine, dacă joci frumos și pierzi iar nu e bine. Nu ne rămâne decât să continuăm să jucăm bine și să câștigăm la cât mai multe goluri diferență, ca să fie toată lumea fericită. Dar nu e nicio presiune. Presiune era în Liga 2 când trebuia să promovezi. Acum, ce presiune să fie după patru etape?! Jucăm frumos și avem încredere că vor veni și victoriile.“

Percepția antrenorului este întărită și de căpitanul echipei, Romario Pires. „Din fericire noi jucăm bine, pot să zic, și ne creăm ocazii și atunci nu cred că trebuie să fim cu moralul afectat, pentru că avem la echipă  foarte mulți jucători cu experiență și știm că momentul acesta va trece, dacă arătăm un joc bun. E altfel când nu joci bine și nici nu iei puncte, atunci e îngrijorător și scade și moralul, dar când încercăm și jucăm bine, atunci la un moment dat trebuie să se schimbe situația.“

Așadar, ținând cont de această stare de spirit, UTA trebuie să fie în gardă. Mâine nu va avea în fața sa o echipă demoralizată și temătoare ci dimpotrivă. Faptul că „studenții“ clujeni vin la Arad să joace un fotbal ofensiv poate fi un avantaj, în sensul în care elevii lui Poenaru nu vor trebui să își facă griji în privința spațiilor din apărarea adversă, dar în același timp poate fi și o armă cu două tăișuri dacă utiștii nu vor fi atenți și organizați pe fază defensivă.

U. Cluj vine la Arad fără mai mulți jucători, care sunt accidentați, printre ei aflându-se și fostul component al UTA-ei, Dragoș Tescan, dar s-ar putea să îl aibă îl lot pe nou transferatul de la FCSB, Gabriel Simion. Un alt fost component al Bătrânei Doamne, Florin Ilie, va lipsi și el, fiind suspendat. Însă vor fi în lot și poate în teren, trei jucători care în trecutul mai mult sau mai puțin apropiat, au îmbrăcat tricoul roș-alb: Rolandas Baravykas, Cătălin Hlistei și Florin Purece.

(foto: capută vide / youtube U. Cluj)

Recomandările redacției