De ce ne-am temut n-am scăpat. UTA a „reușit“ cumva să se împiedice a doua oară consecutiv de ultima clasată, de data aceasta pe teren propriu. Spre deosebire de meciul de la Mioveni, sâmbătă, pe Arena „Francisc Neuman“, Bătrâna Doamnă n-a făcut decât o singură repriză catastrofală dar revirimentul din partea a doua n-a fost suficient pentru victorie. De ce? Câteva posibile explicații în rândurile următoare:
Ce n-a funcționat
În primul rând tactica lui Ilie Poenaru pentru acest meci s-a dovedit a fi falimentară. UTA a încercat în prima repriză să disloce prin joc de pase elaborat, apărarea aglomerată a Chindiei. Pentru a face acest lucru ai însă nevoie de automatisme între jucători și de o calitate tehnică bună spre foarte bună, astfel ca jocul acesta de pase să fie atât rapid cât și exact, plus cu o direcție bine definită. Din păcate și aseară, ca mai în toate partidele, jucătorii UTA-ei au arătat că nu pot pasa corect decât dacă o fac într-un ritm lent și folosindu-se de 2-3 atingeri; altfel mingea ajunge rapid la adversar.
Dacă alegerea unei filosofii de joc improprii i se poate reproșa antrenorului, lipsa de personalitate este imputabilă jucătorilor. Majoritatea băieților noștri au o mare problemă în a-și asuma execuții care să facă diferența: vorbim aici despre pase filtrante, driblinguri, centrări sau șuturi. În imensa majoritate a cazurilor, se preferă pasa scurtă, de regulă în lateral și înapoi, lucru care a sfârșit prin a irita până și răbdătorul public arădean. Frica de a ieși din zona de confort (observați doar cum mai toți jucătorii refuză să se folosească de piciorul mai slab) denotă mediocritate din punct de vedere mental și cu o asemenea atitudine nici ei individual și nici echipa nu se va putea ridica la următorul nivel.
Din păcate, pe lângă că n-am reușit să-i surprindem pe oaspeți cu nimic, le-am făcut și un cadou nesperat probabil nici măcar de ei. Este a doua oară în acest sezon când Balauru ia gol printr-un șut de la mare distanță. Măcar pe Giulești a avut scuza că a fost mascat iar mingea a luat o traiectorie curioasă. La golul luat aseară poate invoca și ghinionul că mingea i-a venit din bară în cap și apoi a ricoșat în poartă, însă adevărul e că mingea aceea n-ar fi trebuit niciodată să ajungă în bară, fiind vorba de un șut bun dar în niciun caz imparabil.
Ce-am făcut bine în repriza a doua
Cel mai important lucru e că UTA a revenit la un joc familiar ei, mai ales pe teren propriu, cu mai puțină „filosofie“ la mijloc dar mult mai multă presiune pe careul advers. Am trimis mai mulți oameni în zona periculoasă, am jucat mai direct și chiar combinațiile au fost încercate acolo, în buza careului, unde și adversarii sunt mai atenți în ceea ce privește riscurile de a faulta. Acest stil a impulsionat și publicul, care a pompat la rândul lui energie în picioarele jucătorilor, astfel că am văzut o repriză în care UTA a făcut ceea ce trebuie să facă o echipă care beneficiază de un asemenea teren propriu: să atace în valuri.
Dacă în meciurile trecute schimbările făcute n-au adus de regulă plusul dorit în joc (mai ales când scorul ne era defavorabil), de data aceasta cam tot ce a introdus Poenaru în teren a contribuit la ridicarea nivelului jocului. Ubbink a dat pasa decisivă la golul lui Benga și a limpezit cât decât jocul de construcție, Keserü a făcut poate cel mai consistent meci de când a venit la UTA, jucând destule baloane, implicându-se în acțiuni și tratând corect majoritatea fazelor, Ademi pare că începe și el încet să simtă jocul deși încă e departe de așteptări dar măcar a fost implicat în faze. Aly Abeid a adus un plus de energie pe final, dar nefiind un jucător cu calități ofensive, era greu să fie decisiv. Însă cea mai inspirată schimbare s-a dovedit introducerea lui Stahl, care ne-a arătat ceea ce ar trebui să vedem de la orice mijlocaș de bandă care se respectă: explozie, viteză, driblinguri, apariții la finalizare, curaj. Păcat că nu și-a încununat evoluția cu un gol la faza în care a lovit transversala.
Și, în sfârșit, evident cel mai bun lucru pe care l-am făcut în partea a doua a fost că am înscris. Golul a venit la capătul unei faze lucrate la antrenament și este de remarcat execuția curată a lui Benga, nu foarte la îndemână pentru un fundaș central. Benga este însă în acest moment singurul jucător al UTA-ei care de când a început sezonul, joacă impecabil meci de meci. Dacă avem o mică bucurie după partida de aseară, e aceea că acest jucător model din toate punctele de vedere, a fost răsplătit de zeii fotbalului cu o reușită pe care o merita cu prisosință, de mult timp.
Posibilă concluzie: ne punem în evidență minusurile în loc să speculăm punctele forte
O calitate a unui antrenor bun este aceea de a-și adapta stilul și tactica la calitățile și defectele jucătorilor. Fără a avea pretenția că putem da un verdict definitiv, după noua partide se poate discuta însă dacă Ilie Poenaru nu vrea cumva să joace un stil nepotrivit cu piesele pe care le are la dispoziție. Poate fi UTA o echipă de posesie, una progresivă și eficientă în planul ocaziilor create? Realitatea arată că nu. Antrenorii ne cer răbdare și încearcă să ne convingă că la capătul muncii lor se întrevede rezultatul dorit. Doar că până atunci UTA pierde puncte, se pierde din emulație iar rezultatele proaste pot strica atmosfera din interiorul și din jurul echipei, cu toate consecințele care decurg de aici, inclusiv în planul jocului.
Până acum UTA a obținut ce și-a propus, atunci când a etalat un stil direct, cu presiune numerică pe careul advers, cu mingi aduse repede acolo. Da, e riscant dar obținerea de victorii fără a-ți asuma riscuri nu prea este posibilă. Echipa are acum avantajul de a avea un vârf masiv, care se folosește bine de fizicul său, care câștigă dueluri și care, mai ales, arată instinct de finalizator. Senzația este că Postolachi este mult prea puțin pus în valoare, timp în care se încearcă mereu punctarea unor calități tehnice și a unei viziuni de joc la fotbaliștii de la mijlocul terenului, calități care în momentul acesta nu doar că nu sunt certitudini dar par din ce în ce mai discutabile.
(foto: Alexandra Fechete, gsp.ro)
