Echipa venea după două rezultate dezamăgitoare, era o zi lucrătoare iar distanța până la locul de desfășurare a partidei era de peste 600 de kilometri; drum lung care trebuia parcurs nu pe autostradă ci pe șoselele naționale ale României, care sunt cum sunt. Însă niciunul dintre aceste amănunte nu i-a oprit pe membrii micului grup de arădeni, prezenți în tribunele Stadionului Municipal din Botoșani, să fie alături de echipa iubită.
Înarmați cu totul arsenalul vizual și sonor al unui suporter care se respectă, au plecat cu noaptea în cap, au înfruntat împreună, cu speranță, provocările unui drum lung și obositor iar odată ajunși în cel mai nordic municipiu al țării, s-au așezat în spatele bannerului cu „UTA liberă“ și au dat drumul încurajărilor. Li s-au alăturat și câțiva suporteri ai UTA-ei din zonă, arădeni pe care viața i-a dus în Moldova. Au venit însoțiți de membri ai familiilor lor, molipsiți de microbul pentru Bătrâna Doamnă. De asemenea, nu putea rata întâlnirea cu echipa dragă, unul dintre cei mai speciali suporteri ai UTA-ei, domnul Silvestru Juravle, un răzeș cu inimă mare, care s-a îndrăgostit de UTA lui Domide însă iată, continuă să o susțină și pe cea a lui Benga.
Deși în inferioritate numerică față de publicul gazdă, suporterii arădeni au arătat că nu numărul ci pasiunea autentică face diferența. Toți cei care au urmărit partida la tv, au putut constata că fondul sonor a fost dominat, în cele mai multe momente, de suporterii UTA-ei; de parcă oboseala drumului ar fi dispărut ca prin farmec, aceștia au scandat și au cântat pe toată durata meciului. Iar echipa i-a răsplătit cu o frumoasă victorie.
Drumul spre casă a fost și mai greu dar și mai frumos. Când echipa câștigă, un suporter adevărat simte că ar putea călători și până la capătul lumii pe scaunul incomod al unui microbuz, pentru că inima îi e ușoară. În revărsatul zorilor zilei de sâmbătă, grupul de suporteri arădeni a ajuns acasă. Pe străzile de lângă Arena „Francisc Neuman“ era deja lumină, așa cum lumină era și în sufletele lor.
