UTA prinsă cu lecția neînvățată aseară pe arena „Francisc Neuman“

Este minutul 90+5 pe Arena „Francisc Neuman“, UTA și Hermannstadt se află la egalitate, 1-1, iar gazdele atacă disperat căutând golul victoriei. O centrare de pe partea stângă trece agonizant prin careul de 6 metri advers și nimeni nu reușește să o împingă în poartă. Oaspeții recuperează mingea și în loc să o arunce în tribună, așa cum ar face aproape orice echipă, pleacă pe contraatac. Din 2-3 pase mingea ajunge la Alhassan care singur cu portarul Iacob înscrie golul victoriei.

Probabil că orice microbist care n-a văzut meciul și citește această descriere a ultimelor zeci de secunde din partida amintită, ar fi tentat să concluzioneze că UTA a fost echipa ghinionistă și că oaspeții au câștigat cu noroc. Doar că lucrurile nu au stat așa. Da, trebuie să ai o doză de șansă pentru a câștiga în ultimul minut dar același lucru s-ar fi putut spune și despre UTA dacă marca la ocazia precedentă. Dacă judecăm sub aspectul ocaziilor clare, probabil că rezultatul de egalitate ar fi fost echitabil. Însă după calitatea fotbalului prestat de cele două echipe, din punctul de vedere al autorului acestor rânduri, a existat aseară o echipă care merita să câștige, iar aceea a fost Hermannstadt și una care merita să piardă, iar aceea a fost UTA.

Inferiori tehnic, tactic și fizic

Dacă dăm la o parte limbajul de lemn, care de multe ori se apropie de caracteristicile „corporatezei“, folosit de cei implicați, fotbalul nu este un joc complicat și greu de înțeles; iată de ce nici explicațiile pentru înfrângerea de aseară nu sunt greu de oferit. UTA a fost echipa inferioară la toate cele trei capitole mari și late care definesc exprimarea în teren a unei echipe: tehnic, tactic, fizic.

Din punct de vedere tehnic, am văzut o echipă, Hermannstadt, care a însăilat de multe ori în timpul partidei, secvențe de numeroase pase dintr-o singură atingere, cu progresie. Pentru asta ai nevoie în primul rând de execuții corecte ale jucătorilor. În partea cealaltă, băieții noștri au avut aproape fază de fază probleme cu obiectul muncii. Am văzut preluări aproximative, mingi atinse de 2-3 ori pentru a fi controlate, pase imprecise sau chiar total greșite. Nu poți ajunge la poartă în felul acesta.

Tactic, deși a fost echipa care 90% din timpul meciului a alergat după gol, UTA n-a fost capabilă să pună presiune pe careul advers. A avut mai mereu prea puțini oameni în careu, jucătorii s-au mișcat greu sau deloc fără minge iar pressingul făcut a fost aproximativ și ineficient. A jucat aproape tot meciul cu mingi lungi pe Postolachi, acesta a câștigat foarte multe dueluri dar de regulă nu avea cu cine continua faza deoarece colegii săi stăteau mult prea departe de el sau nu atacau spațiul liber rămas în urma fundașului care intrase în duelul cu el. UTA și-a creat două ocazii importante în tot meciul iar în ultimele 15 minute, când presiunea trebuia să fie totală, a produs o singură situație periculoasă în careul advers.

În sfârșit, fizic, din nou Hermannstadt a fost echipa care a dominat meciul. Există o vorbă în fotbal, anume aceea că într-un meci scorul final favorizează echipa care a câștigat majoritatea duelurilor fizice. Din punctul ăsta de vedere, rezultatul de aseară este just. În afara lui Postolachi, restul jucătorilor UTA-ei au fost depășiți la acest capitol. Fie că vorbim de duelurile aeriene, de bătăliile pentru minge de la firul ierbii sau de dârzenia și eficiența cu care se atacau mingile aflate între doi jucători, fotbaliștii UTA-ei au fost sub nivelul adversarilor care, mai mereu erau primii la minge.

Din nou lipsă de personalitate și de atitudine

Din păcate suntem nevoiți să constatăm din nou că în ciuda condițiilor peste medie pe care la au la Arad, din punct de vedere al salarizării, al liniștii, al susținerii, jucătorii UTA-ei rămân corigenți la capitolul profesionalism. Este de neconceput ca antrenorii să recunoască faptul că jucătorii lor au pregătit meciul cu atitudinea nepotrivită și că și-au desconsiderat adversarul; un adversar care era pe podium și al cărui antrenor nici nu mai știa când a fost ultimul meci pierdut de echipa sa! Așa ceva este de neacceptat la nivel profesionist și voi reveni într-un material separat la acest aspect.

Măcar dacă atitudinea asta de superioritate ar fi fost de văzut și în teren la nivelul execuțiilor. Însă din lei la capitolul aroganță, băieții noștri au devenit mielușei când a fost vorba să producă fotbal. Nu e prima dată când constatăm jocul la alibi al multora dintre componenții UTA-ei, lipsa de asumare în momente importante. Fofilarea după adversar pentru a nu primi mingea într-o poziție incomodă, pasa cuminte și sigură la primul coechipier, pe principiul „lasă să greșească altul“, frica de a da o pasă filtrantă, frica de a șuta la poartă, privirea orientată permanent în spate pentru a vedea dacă vine vreun coleg la susținere, denotă lipsă de personalitate în joc. Iar la cv-ul și salariul unora, așa ceva este de neacceptat.

Un antrenor la fel de neinspirat

Spre ghinionul nostru, aseară și Ilie Poenaru a fost la nivelul echipei. După ce că n-a reușit să își aducă echipa mental în starea optimă pentru un asemenea meci, tehnicianul de pe banca UTA-ei n-a reușit să reacționeze nici pe parcursul lui. Spre deosebire de meciul cu Chindia, când la pauză a schimbat radical abordarea și rezultatul s-a văzut, aseară echipa a avut o evoluție liniară, netulburată în mediocritatea ei de nici o presiune venită de pe bancă.

Degeaba faci schimbări dacă ele nu modifică exprimarea echipei. Oare ce-a sperat Ilie Poenaru, că după 11 etape în care au oscilat între mediocru, slab și catastrofal, jucători ca Matei, Ubbink și Keserü vor decide jocul printr-o execuție individuală? Mai degrabă el ar fi fost cel care trebuia să modifice termenii în care se juca. Keserü a intrat teoretic ca al doilea vârf dar a făcut mai degrabă ceea ce trebuia să facă Ubbink, încercând să lege jocul între linii, doar că a sfârșit prin a se face de râs prin inabilitatea sa de a stăpâni balonul. Iar Ubbink, deși prestațiile sale bune din campionatul trecut, au venit atunci când a fost jucat în ultima treime, în fața careului, a fost coborât mult la centru terenului. Astfel, în loc să avem doi oameni în careu și un om cu pasă decisivă imediat în spatele lor, am avut superioritate într-o zonă în care nu puteam provoca niciun pericol. N-am înțeles nici de ce Anton, jucător cu șut puternic și precis, n-a fost lăsat pe final să urce puțin pentru a încerca o asemenea execuție, care uneori poate schimba soarta unui meci.

Lecția Hermannstadt

Fără a etala un fotbal șampanie, sibienii au oferit aseară o lecției de fotbal sub două aspecte. În primul rând ne-au arătat tuturor că într-un fotbal în care valoarea individuală a fotbaliștilor e mai mult marketing decât realitate, omogenitatea poate face diferența. Aflată în imposibilitatea de a-și întări lotul după promovare, Hermannstadt a păstrat aceeași jucători ca în Liga 2 iar, după un an de evoluat împreună, aceștia se găsesc și se simt cu mare ușurință pe teren. Rămân la părerea exprimată și cu alte ocazii că, indiferent de ce jucători transferi, niciodată nu vei putea avea o exprimare coerentă și fluidă pe teren, dacă în fiecare fereastră de transferuri, faci 7, 10 sau chiar mai multe schimbări în lot.

A doua lecție predată de Hermannstadt este cea a curajului și personalității. Deși pe tot parcursul reprizei secunde scorul a fost egal, nu au tras niciun moment de timp, nu au făcut anti-joc. De ce? Simplu, pentru că nu s-au mulțumit cu puținul acelui punct ci și-au dorit victoria. Dovadă, ultima fază, de la care am pornit acest comentariu. De aia e Hermannstadt pe podium și nu pentru că și-au dat adversarii autogol în meciul X, în ultimul minut, așa cum spun unii, inclusiv domnul Marin Dună. Și tot de aia au câștigat și aseară la Arad!

(foto: uta-arad.ro, facebook/hermannstadt.fc)