Înainte de meciul de pe Arena Națională erau multe voci care mizau pe dorința fostului atacant al FCSB-ului de a se răzbuna pentru tratamentul la care a fost supus de către patronul respectivului club, în al doilea său periplu la echipa bucureșteană. Și până la urmă, într-un fel iată că lucrurile s-au „legat“ deoarece la 4 luni de la momentul semnării cu UTA, Keserü a marcat primul gol pentru Bătrâna Doamnă, tocmai împotriva fostei sale echipe. Însă reușita este una doar statistică. La fel ca în meciurile precedente Keserü a fost trimis pe teren în ultimele 10 minute iar golul său a venit în prelungiri, la 2-0 pentru adversari, reușita neavând niciun impact supra jocului.

Probabil tocmai din acest motiv atacantul orădean a folosit momentul declarațiilor de după meci pentru a trimite săgeți către antrenor și a-și justifica lipsa realizărilor prin faptul că nu i se acordă timp suficient în meciuri pentru a putea avea o influență în jocul și rezultatele echipei: „Nu sunt eu cel care ia decizii, nu îmi dau cu părerea. În cele 10 minute în care joc, o fac cu determinare. Iar parametrii la care sunt arată că nu am de ce să mă retrag. Voi mai juca. Aici sau în altă parte. E o situație penibilă dar nu voi spune nimic. Nu am venit aici pentru bani și normal că mă gândesc să plec. În decembrie vom discuta.“

Așadar, în ciuda a ceea ce repetă mereu Ilie Poenaru, anume că nu sunt probleme în vestiar în general și cu Keserü în special, lucrurile nu stau chiar așa. Când cel mai bine plătit jucător din lot, care este și căpitanul echipei, ales de jucători, este nemulțumit că nu joacă și își exprimă public această nemulțumire, înseamnă că există o problemă care necesită rezolvare. Iar în săptămânile care au mai rămas până la vacanța de iarnă, dacă cele două părți nu vor găsi o cale de a continua o colaborare de o manieră care să mulțumească pe toată lumea, probabil că rezolvarea va fi o despărțire.

(foto: digisport.ro)

  • Babanu spune:

    Echipa – făcută de antrenator – nu joacă, ia bătaie ( pierde) pe linie, nici lt.Colombo nu dă de gândire tactică , Keseru nu- i folosit…
    PS. Cine răspunde de randamentul și rezultatele echipei de fotbal UTA ?

  • UTA Arad spune:

    despartire?eventual antrenorul sa plece asta e despartire.RUSINE ca l-a tinut pe banca.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției