Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au procedat la verificarea menținerii curățeniei terenurilor agricole din intravilanul localității, situate pe lângă șosele, deținute cu orice titlu, fiind identificate situațiile în care nu a fost realizată curățarea zonei din dreptul acestora (prin cosirea vegetației și salubrizarea zonei respective).

„Astfel, în ultimele zece zileau fost aplicate un număr de 7 sancțiuni contravenționale, proprietarilor care au ales să încalce prevederile HCLM 162/ 2006 privind gospodărirea Municipiului Arad, cu completările și modificările ulterioare.

În acest sens, în scopul evitării măsurilor sancționatorii (pentru persoanele juridice amenda este între 1.501-2.000 lei, iar pentru persoane fizice este cuprinsă între 500 și 1.000 lei),  Direcția Generală Poliția Locală Arad reiterează obligațiile cetățenilor și apersoanelor juridice referitoare la terenurile mai sus menționate:

-Menținerea curățeniei pe trotuare (sau pe drum, acolo unde nu există trotuare), pe porțiunea din dreptul imobilului și a locurilor de parcare folosite, prin:

•       măturat periodic (săptămânal);

•       îndepărtarea buruienilor, a florei spontane, în mod special a celor cu potențial alergen (ambrozia), care crește pe lângă borduri, garduri, stâlpi, împrejmuiri.

– Întreținerea spațiilor verzi adiacente imobilelor și condominiilor prin măturare, greblare și chiar plantare cu material dendrofloricol, toaletarea arborilor de talie mică și a arbuștilor ornamentali și văruitul acestora;

–  În situațiile în care se sesizează iminența prăbușirii unui arbore, proprietarii sau asociațiile de proprietari au obligația de a sesiza de îndată autoritatea publică locală”, spun reprezentanții Poliției Locale.

Verificările polițiștilor locali au fost efectuate pe Calea 6 Vânători, respectiv strada Orizontului, iaracțiunile de identificare a acestor terenuri și aplicarea de sancțiuni va continua în perioada următoare.

Recomandările redacției