Ora 22.53, miercuri 19 octombrie 2022, Arena „Francisc Neuman“. Sunt prelungirile meciului UTA – FCSB din Cupa României, oaspeții conduc cu 2-1 dar au trei jucători eliminați. 11.000 de spectatori asistă cu sufletul la gură la una dintre ultimele șanse de egalare ale echipei favorite. Bătrâna Doamnă beneficiază de o lovitură liberă de la 20 de metri lateral dreapta. Toți jucătorii sunt în careu, mai puțin portarul Balauru și executantul loviturii, Idriz Batha. Utiști sunt conștienți că având doi oameni în plus, cel mai important lucru e să reușească să țină mingea în careu, de acolo găsirea unui jucător liber la câțiva metri de poartă fiind o formalitate. Albanezul expediază mingea în mijlocul careului, puștiul Cibi îl blochează excelent pe Boboc și fundașul oaspeților nu are pe unde ataca mingea care se duce direct pe capul lui Cascini, de unde argentinianul o deviază într-o zonă liberă unde se află nemarcat Postolachi. Atacantul basarabean lovește mingea din drop, plasat dar destul de moale. Portarul bucureștenilor, Vlad, nu reacționează suficient de rapid însă și, chiar dacă atinge mingea, n-o poate opri din drumul spre plasă. Stadionul explodează, Postolachi se urcă în picioare pe bara care desparte terenul de peluză, deschizând larg brațele parcă vrând să-i îmbrățișeze pe toți „nebunii“ care se prăvălesc peste el precum în cântecul care vorbește despre momentul pentru care fiecare suporter trăiește… adică golul. Colegii îl urmează, mai puțin Alex Benga care vrea să-i grăbească, fiind convins că mai e timp și de golul victoriei. Nimeni nu-l mai aude însă, eliberarea de tensiune, frumusețea momentului sunt mult prea mari. Meciul se termină în câteva secunde iar atacantul UTA-ei a făcut ceea ce toți atacanții din lume trebuie să facă: să găsească (indiferent cum, cu ce și pe unde), drumul spre golul de care echipa avea nevoie precum un însetat în deșert.
Virgilu Postolachi este unul dintre jucătorii cei mai iubiți la Arad iar „eu mă simt bine“, rostită în inconfundabilul grai moldovenesc, este una dintre replicile sale celebre, cu care fanii își colorează conversațiile. Aseară, imediat după meci, parafrazând această declarație, putem spune că și Postolachi și colegii lui s-au simțit bine în acel exploziv final de meci, doar că, așa cum a recunoscut-o chiar el, în drumul de la bine la fericire ar mai fi fost de parcurs cale de un gol: „Nu zic că suntem fericiți, pentru că ne doream să câștigăm, dar să ieșim cu un punct din acest meci nu e rău și suntem bucuroși. Am mai avut o ocazie mare înainte dar știam că va intra și de aceea împreună cu echipa împingeam jocul înainte. Este important acest punct pentru că a fost un meci greu dar echipa noastră a avut atitudine, lucru pe care îl dorește toată lumea. Aici se doresc lucruri mai importante dar acest punct ne arată că avem calitatea să jucăm cu orice echipă și să câștigăm cu orice echipă, lucru care ne va ajuta în campionat, pe care trebuie să ne focalizăm, pentru că acolo avem nevoie de puncte.“
Crescut într-o cultură fotbalistică mult mai avansată decât cea din România, Postolachi a comentat, cu diplomație și respect, așa cum îi dictează educația, stilul de arbitraj din România, unul care aseară a generat un camion de cartonașe galbene, plus patru eliminări. Sigur, dincolo de arbitraj, dacă și alți fotbaliști de pe teren ar fi avut aceeași înțelegere a fotbalului precum atacantul crescut de PSG, poate și bilanțul disciplinar al meciului de aseară ar fi fost altfel: „În meciuri din acestea, intense, nu trebuie să intri în jocul arbitrului. Știu că în România dacă vorbești un pic, galbenul iese repede și după aia vine roșul. Noi am știut să fim calmi, ceea ce jucătorii celor de la FCSB n-au făcut și de aceea au venit eliminările. A fost tensiune în teren, certuri, e normal și frumos în fotbal că este această dorință de a-ți învinge adversarul dar întotdeauna e bine să existe și respect.“
De când a revenit în prima ligă UTA a avut atacanți care nu erau atacanți, atacanți care trebuiau să-și revină după perioade de inactivitate, atacanți pe care nu-i ajuta norocul, atacanți cărora nu le convenea sistemul, atacanți care n-aveau mingi sau dacă le aveau, nu le aveau unde și le doreau. Postolachi nu e nici cel mai tehnic, nici cel mai rapid dintre ei. De ratat mai ratează, ba o preluare, ba o pasă, ba uneori și-un penalty. Postolachi însă nu se plânge, nu caută scuze, nu se vaită că n-are mingi, nu discută sistemul și nu dă din mâini către colegi decât pentru a-i impulsiona să creadă până la capăt. Și dacă niciunul dintre aceste lucruri nu le face Postolachi, păi atunci ce face? Răspunsul e simplu: dă goluri. S-au făcut 5 de la startul sezonului, mai multe decât au dat la un loc toți ceilalți angajați pe care i-a avut Fotbal Club UTA pe acest post în ultimul an. Mulțumim Virgiliu, și noi ne simțim bine!
(foto: Lucian Dănilă, digisport.ro, uta-arad.ro)
