Când domini copios finalul de meci într-o atmosferă electrizantă, când marchezi practic la ultima fază și aduci 11.000 de oameni în extaz, lași o ultimă impresie care poate influența întreaga percepție asupra celor 97 de minute jucate. Însă până la urmă cât de utilă este o asemenea percepție în perspectiva a ceea ce urmează? Este întrebarea care trebuie să ne facă pe toți, dar în special pe cei direct implicați, să ne scuturăm puțin de acea imagine ușor deformată, generată de adrenalina finalului și să aruncăm o privire „la rece“ asupra jocului UTA-ei.
Dacă e să caracterizăm într-un cuvânt evoluția echipei aseară, probabil cel mai potrivit termen ar fi „haotic“. Am văzut o permanentă stare de stres, de agitație, de lipsă de siguranță, de improvizație în jocul UTA-ei. Jucători care se opreau în timpul alergării fără minge deoarece nu știau la ce să se aștepte de la purtătorul de balon; la rândul lui, jucătorul care avea mingea părea, de cele mai multe ori, că este atunci, pe loc, în căutarea unor soluții care ar fi trebuit să vină natural în urma unor mișcări, trasee, automatisme generate de zecile de ore de antrenament pe care acești băieți le au împreună. De aici și tentația multora de a căuta soluția comodă a pasei înapoi dar și numeroasele servicii fără adresă. Nu am văzut coerență și idei clare în jocul de construcție al UTA-ei.
Pe cale de consecință, lipsa acestei coerențe a făcut ca acest joc de construcție să fie și ineficient. În afara celor două goluri, UTA a mai avut doar două ocazii de gol (ocazii, nu situații periculoase ori oportunități de a crea pericol), ambele în repriza secundă, la scorul de 1-2 când FCSB făcuse deja pasul în spate: în minutul 55 Rareș Pop a avut o acțiune individuală în banda dreaptă, finalizată cu un șut parat de Vlad iar în minutul 86, centrarea lui Otele este reluată milimetric pe lângă poartă de Postolachi. Sigur, unii pot spune că două goluri (unul marcat totuși în triplă superioritate numerică) plus două ocazii nu e chiar rău pentru un meci cu FCSB. Teoretic poate că nu, dar în fața „acestui“ FCSB e totuși puțin. Ilie Poenaru spunea după meci că FCSB nu are rezerve și că jucătorii care au evoluat aseară au fost de multe ori titulari. Nu contestăm că exemplele Tavi Popescu sau Miculescu se încadrează în acest profil (că celălalt menționat, Oaidă, a intrat abia în minutul 75) dar totuși cifrele îl contrazic pe antrenor: Vlad nu a jucat niciun meci în campionat, Bouhenna 4 (dintre care doar 2 mai multe de o repriză), Haruț 3 (dintre care 2 mai mult de o repriză), Șut 4 (dintre care doar unul mai mult de o repriză), Radaslavescu 6 (niciunul mai mult de o repriză), Nikolov 3 (44 de minute în total), adică mai multe de jumătate de echipă care se încadrează clar la definiția clasică a rezervelor. Nu mai vorbim că pe bancă erau „iluștrii“ Ducan, Tănasă, Moraru, Dumiter sau Musi și ei, ce-i drept, componenți ai celor „35 de jucători care pot forma oricând 2-3 echipe care să se califice în play-off.“
Trecând la faza defensivă, am aflat că Ilie Poenaru e mulțumit că la 1-1 i-am lăsat să paseze fără progresie, în zonă neutră și i-am dus unde voiam noi astfel încât să facem un pressing eficient. Nu contestăm acest lucru, deși spectatorii n-au fost foarte încântați de faptul că preț de 20-25 de minute, după ce au egalat, bucureștenii au fost lăsați să manevreze nestingheriți balonul. Dar până la urmă planul de joc nu trebuie să se suprapună neapărat cu pretențiile estetice sau tactice ale publicului. Marea problemă e că, deși ne-am apărat „bine“, am luat din nou două goluri. Sigur, unul dintr-o eroare a lui Hoxhallari, altul dintr-o execuție excelentă a lui Radaslavescu, ambele, aspecte care „nu se pot antrena“. Doar că fanii sunt deja exasperați de faptul că meci de meci UTA ia astfel de goluri, situație care s-ar traduce prin „operație reușită, pacientul mort“.
În sfârșit ajungem și la prestațiile individuale. Aici putem să-i remarcăm pe Rareș Pop și Albert Stahl din primul 11 plus rezervele Cibi și Postolachi. Benga, Erico, Batha plus rezervele Otele și Cascini au făcut un meci decent. Dobrescu, Anton, Keserü și nou intratul Negoescu au fost mai degrabă mediocri iar Hoxhallari și Jobello de-a dreptul catastrofali. Însuși Ilie Poenaru spunea că în cazul UTA-ei, pentru o prestație bună și un rezultat pe măsură e nevoie ca toți ce 11 din teren să fie la un nivel bun și foarte bun, orice piesă care nu funcționează trăgând greu în angrenajul „mașinăriei“. Aseară au fost cam multe piese care n-au funcționat cum trebuia. Sigur, nimic de reproșat nimănui la capitolul atitudine și, în conjunctura de aseară, această determinare a fost suficientă pentru a obține o egalare în extremis. Presupunând că determinarea și atitudinea vor exista și duminică în fața Universității Craiova, vor fi ele suficiente?
Să nu se înțeleagă că încercăm să căutăm pete în soare și să minimalizăm efortul și reușitele echipei și ale staff-ului în meciul de aseară. Însă duminică vom avea în față o echipă cu jucători mai buni iar în plus de asta, este rezonabil să presupunem că nu vom mai avea șansa ca adversarii să aibă trei jucători eliminați în ultimele 10 minute. Ținând cont de aceste aspecte, punctul nostru de vedere e acela că UTA, pentru a obține punct sau puncte din acest meci, va trebui să își ridice serios nivelul evoluției din punct de vedere tehnic și tactic, atât colectiv cât și individual. Altfel, în fața oltenilor lui Rădoi, doar determinarea și atitudinea nu vor fi suficiente.
(foto: uta-arad.ro)
