Unul dintre punctele fierbinți ale conflictului dintre Suporter Club UTA și actuala conducere a clubului, este reprezentat  de felul în care au fost și sunt gestionați banii rezultați din achizițiile pe care le fac suporterii la magazinul oficial al clubului. Mai exact, fanii acuză lipsa de transparență în activitatea fan shop-ului, suspectând că banii pe tricouri, fulare și celelalte obiecte care generează vânzări de mii de euro lunar, nu ajung sau nu ajung în proporția normală, în conturile clubului. În ultimele 24 de ore am asistat la un schimb de comunicate între reprezentanții magazinului și cei ai Suporter Club UTA, dar înainte de a vedea care sunt ideile exprimate în aceste comunicate, iată o scurtă trecere în revistă a subiectului.

Totul a început în primăvara acestui an când numeroși suporteri s-au declarat surprinși și revoltați de faptul că în bilanțul financiar al clubului pe anul 2021, bilanț afișat pe site-ul clubului (obligație care neonorată ar fi dus la neacordarea licenței UEFA), nu erau afișate sumele provenite din activități comerciale; asta în condițiile în care probabil nu există vreun suporter utist care să nu aibă în casă măcar un obiect vestimentar sau de altă natură, cumpărat de la magazinul clubului.

Odată cu oficializarea, dacă putem spune așa, la mijlocul lunii iunie, a conflictului dintre Suporter Club UTA și conducerea clubului, fanii au pus în discuție și acest aspect, dezvăluind că o parte dintre sumele încasate de la suporteri intră în conturile firmei care gestionează magazinul, ca și acoperire de cheltuieli și investiții, iar o altă parte intră nu în conturile clubului ci ale unui intermediar, este vorba despre compania Inter Sport, distribuitor Saller în România și care companie ar aparține tocmai familiei… Meszar! Suporterii au cerut atunci explicații referitoare la sumele încasată de Inter Sport de la administratorii magazinului și în ceea ce privește suma care a intrat în club. Fără se facă publice acte aferente, Alexandru Meszar a răspuns într-un interviu acordat pentru presa centrală că anul trecut, firma Inter Sport a sponsorizat UTA cu suma de 120.000 lei.

Între timp, Suporter Club UTA a organizat pe 25 iulie un miting de protest împotriva conducerii și apoi a continuat să o conteste din interiorul stadionului, cu prilejul meciurilor disputate de Bătrâna Doamnă, atât pe teren propriu cât și în deplasare. Acum două săptămâni, asociația suporterilor, care deține drepturile asupra mărcii UTA, a anunțat că ia în considerare să retragă conducerii clubului, dreptul de a mai folosi marca UTA în scopuri comerciale. Asta ar înseamnă practic că la magazinul clubului nu s-ar mai putea comercializa produse cu această marcă (fie că vorbim de vânzări fizice sau online). La acel moment, am solicitat un punct de vedere clubului UTA pe această problemă dar reprezentanții acestuia n-au dorit să comenteze.

Cei care au ieșit însă public cu explicații în apărarea lor au fost însă reprezentanții fan shop-ului, plecați ei înșiși din rândul suporterilor și considerându-se parte a lor. Aceștia s-au disculpat în ceea ce privește orice acuzație că ar folosi magazinul oficial în beneficiul propriu, prezentând acte doveditoare referitoare la sumele virate în cursul acestui an către Inter Sport și UTA, precizând că de acum încolo vor da dovadă de și mai mare transparență în ceea ce privește gestionarea încasărilor. „Am fost și suntem suporteri pătimași, cunoaștem fanii alb-roșii și dorințele lor și am rămas mereu în slujba Bătrânei Doamne a fotbalului românesc! Nu am pus niciodată interesele noastre mai presus. Scopul principal al magazinului a fost dintotdeauna acela de a ajuta UTA, atât financiar, cât și pe partea de imagine (…)Deoarece dorim să fim transparenți, dar și să oferim un exemplu de onestitate aici, în familia UTA, ne asumam ca, din acest moment, să publicăm trimestrial un raport al evoluției magazinului“ spun reprezentanții fan shop-ului 1945.ro.

Replica Suporter Club UTA nu a întârziat. Asociația suporterilor punctează faptul că ieșirea publică a reprezentanților magazinului certifică exact cele semnalate, anume că până în luna august a acestui an, banii din fan shop nu au ajuns în clubul UTA ci în conturile Inter Sport de unde nu se mai poate urmări ce s-a întâmplat cu ei și, de asemenea, că actele și rapoartele prezentate de reprezentanții magazinului nu ating activitatea fan shop-ului din anul 2021, adică punctul de la care au pornit toate controversele și suspiciunile. Observăm în acest moment o încercare de recredibilizare a activității fan shop-ului. Ne-am fi dorit însă ca acest demers să pornească de la conducerea clubului, cea care este în primul rând vizată de suspiciunile noastre și ale numeroșilor suporteri care se întreabă, pe bună dreptate „ce s-a întâmplat timp de un an și mai bine, cu banii de la fan shop?“. Nu am primit, așa cum am menționat mai sus, niciun răspuns la aceste întrebări, iar în condițiile în care constați că ai fost înșelat și mințit o perioadă bună de timp, e tardiv să aștepți încredere, indiferent câte dovezi ai prezenta pentru corectitudinea de moment, trecând însă mai departe sub tăcere, practicile din trecut“ se arată în comunicatul suporterilor.  

Concluzionând, putem rezuma speța astfel: reprezentanții suporterilor încearcă să refacă traseul banilor, dintre casa de marcat a fan shop-ului și conturile clubului UTA, cerând să afle câți bani s-au pierdut pe drum și unde iar reprezentanții magazinului se acoperă cu acte în ceea ce privește activitatea acestuia, dar admit că o parte din bani nu s-au dus către club ci către o firmă intermediară (practic, până în luna august, relația comercială a fan shop-ului nu era cu clubul UTA ci cu acest intermediar). În acest timp, așa cum afirmam în debutul acestui articol, cel care poate vorbi atât în numele clubului UTA cât și al acestui intermediar, și astfel ar fi cel mai în măsură să răspundă la toate aceste întrebări, este vorba despre Alexandru Meszar, preferă să păstreze tăcerea.

Cele două comunicate, pot fi lecturare integral, împreună cu materialele adiționale, accesând linkurile de mai jos:

1945.ro: https://www.facebook.com/photo/?fbid=497128195764140&set=a.424431513033809

SCU: https://www.facebook.com/Suporter-Club-UTA-126941900668152

(foto: facebook/1945fanshop)

Recomandările redacției