Sunt plusuri și minusuri după victoria Bătrânei Doamne din această după-amiază de la Buzău, dar cele din prima categorie sunt evident cele care contează cel mai mult. În primul rând vorbim de un rezultat care nu doar că o menține pe UTA în cursa de calificare în faza eliminatorie a Cupei României ci mai mult o păstrează, cum se spune, „la mâna ei“. Dacă echipa noastră câștigă ultimul meci, de la Mioveni, nu mai trebuie să aibă grija rezultatelor din celelalte partide.

În al doilea rând, succesul de astăzi reprezintă un important „boost“ de moral pentru o echipă care n-a mai cunoscut gustul succesului din 28 septembrie, când învingea la Suceava, tot într-un meci de Cupa României (era faza play-off-ului). Sigur că nu poți face un meci festiv dintr-o victorie în fața unei echipe de ligă secundă, însă fotbaliștii care au trecut prin asemenea perioade „negre“ știu că, atunci când aproape că uiți să câștigi, adevăratul adversar nu e cel din teren ci cel din mintea ta. Din acest punct de vedere, era imperios necesar ca UTA să obțină o victorie; cum și împotriva cui, conta mai puțin.

În sfârșit, al treilea rezultat pozitiv îl reprezintă realizările individuale ale unor jucători. Atât cât am putut să observăm fiecare dintre noi pe transmisia realmente jenantă a postului frf.tv, am putut nota în primul rând dubla lui Claudiu Keserü, care în sfârșit a făcut dovada instinctului și calităților sale de atacant. Da, golurile au părut extrem de simple, dar pentru un atacant demersul important tocmai acesta este, acela de a reuși să apară nemarcat în poziții din care se poate înscrie foarte ușor. Este probabil ceea ce așteaptă fiecare suporter utist de la fostul vârf al Naționalei: să se piardă mai puțin în acțiuni fără finalitate la mare distanță de poartă și să speculeze mai mult spațiile pe care și le poate crea în careul advers, acolo unde echipa are nevoie de el. Tot la realizări individuale să punctăm și faptul că, fără să facă un meci mare, Jobello a terminat partida cu gol și pasă decisivă, realizări importante prin prisma eficienței de care vorbea Laszlo Balint în ultima vreme. Rareș Pop a fost din nou activ și percutant, reușind să obțină și penalty-ul din care UTA s-a desprins pe tabelă iar portarul Dragoș Balauru a făcut la rândul său o partidă excelentă, la penalty-ul apărat adăugându-se și mai multe intervenții foarte bune pe parcursul meciului.

Trecând la minusurile remarcate în această partidă, trebuie să spunem că în ciuda victoriei și a scorului, succesul n-a venit deloc confortabil. Jocul colectiv al UTA-ei n-a strălucit, acțiunile au fost destul de lente iar erorile individuale mai numeroase decât ar fi fost normal. Deși și-a năucit adversarul cu un gol în secunda 40, echipa noastră le-a permis buzoienilor să revină în joc și să egaleze. Apoi au fost destule momente pe parcursul meciului, când gazdele au dominat, au combinat prea lejer și au avut oportunități de a trage la poartă.

Însă poate cel mai deranjant aspect la meciul de astăzi a fost eliminarea lui Erjon Hoxhallari. Un gest stupid, comis cu 10 minute înainte de final, la 3-1 pentru noi și la jumătatea terenului, aproape de linia de tușă, nu doar că a lăsat-o pe UTA cu un om în minus dar i-a creat mari probleme lui Laszlo Balint pentru meciul cu FC Voluntari. Dacă Aly Abeid nu va fi recuperat până duminică, Dobrescu va trebui readus pe flancul stâng al apărării, iar în cel drept ar deveni obligatorie titularizarea tânărului Maxim, pe care nici măcar mentorul său Ilie Poenaru, n-a avut curaj să-l arunce în focul luptelor din Superliga. De asemenea, cu Vukcevic și Chindriș accidentați plus Hoxhallari suspendat, UTA nu va avea niciun fundaș pe banca de rezerve. Din păcate iată că și după schimbarea antrenorului, seria eliminărilor prostești continuă la echipa noastră, semn că poate ar trebui umblat inclusiv la cuantumul amenzilor prevăzute de regulamentul de ordine interioară pentru asemenea năzbâtii.

Revenind la meciul de astăzi, să punctăm și faptul că, iată, după o încercare ratată la Ploiești, Laszlo Balint a reușit să bifeze prima victorie din cel de-al doilea mandat pe banca UTA-ei. La final antrenorul echipei noastre a declarat: „Trebuie să îmi felicit băieții pentru victorie. E adevărat, nu am avut consistența pe care ne-am fi dorit-o dar pe undeva e normal. Am știut să suferim când a trebuit, am avut și o doză de șansă pentru că a fost acel penalty, a mai fost o bară, însă pentru noi cel mai important acum este să fim cât se poate de eficienți pentru că avem nevoie de rezultate, avem nevoie să ne recâștigăm spiritul. Tot ce s-a întâmplat astăzi ne arată că nimic nu vine simplu, va trebui să suferim pentru fiecare punct, pentru fiecare victorie de acum încolo.“

(foto: facebook/asfcbuzau)

Recomandările redacției