În acest sfârșit de săptămână (11.11-13.11.2022), pompierii militari arădeni au gestionat 95 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 79 de solicitări.

Salvatorii au intervenit pentru stingerea a 4 incendii, precum și în alte 12 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare persoane, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, recunoașteri în teren. Din totalul celor 4 incendii, două s-au înregistrat la case/anexe, unul la un operator economic și unul la vegetație uscată și resturi menajere. Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:

O intervenție complexă a avut loc sâmbătă, în orașul Chișineu-Criș, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Echipajele de intervenție ajunse la locul evenimentului au constatat că arderea se manifesta violent, cu degajare de fum pe o suprafață de aproximativ 40 de mp în interiorul anexei. După localizarea incendiului și pătrunderea pompierilor în interior a fost găsită a victimă de sex feminin, în vârstă de 82 de ani, decedată. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, astfel încât flăcările nu s-au extins la celelalte încăperi ale anexei.

De asemenea, o altă misiune complexă a avut loc tot pe parcursul zilei de sâmbătă, în orașul Sebiș, unde echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în hala de producție a unei fabrici de peleți. Incendiul izbucnit din cauza unor scântei provenite de la un utilaj care produce căldură pentru uscarea rumegușului, s-a manifestat la materialul lemnos depozitat în hală, pe o suprafață de aproximativ 1 metru cub, propagat la acoperișul fabricii pe o suprafață de aproximativ 10 mp, cu posibilitate de extindere la întreaga hală. Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea incendiului, salvând astfel hala cât și 30 de metri cubi de material lemnos depozitați în imediata vecinătate a incendiului.

O altă misiune care a presupus efort susținut din partea pompierilor a avut loc duminică dimineață, în localitatea Caporal Alexa, unde pompierii militari împreună cu pompierii voluntari ai localităților Sântana și Olari au intervenit mai bine de o oră pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case. Aceștia au lichidat incendiul in limitele găsite, în urma flăcărilor fiind afectat acoperișul pe o suprafață de aproximativ 60 de mp. Din fericire nu s-au înregistrat victime iar cauza probabilă a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.

Deoarece urmează o perioadă cu temperaturi scăzute, mai ales pe timpul nopții, pentru evitarea producerii unor incendii care pot afecta locuințele și gospodăriile cetățenilor și pentru a nu deveni victime ale acestora, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad vă recomandă să respectați măsurile de apărare împotriva incendiilor, și anume:

Utilizați focul deschis numai în condiţii și la distanţe de siguranţă care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;

Nu folosiți improvizații la instalațiile electrice și să nu le suprasolicitați prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere;

Nu utilizați instalații de alimentare cu gaze (conducte, robinete, arzătoare, etc.) și consumatori alimentați cu gaze (aragaze, centrale termice, sobe, etc.) cu defecțiuni sau improvizații. Utilizați numai consumatori omologați;

Curățați coșurile pentru evacuarea fumului, iar în podurile clădirilor, coșurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere;

Nu depozitați materiale combustibile în apropierea coșurilor pentru evacuarea fumului și a mijloacelor de încălzire locală;

Nu folosiți improvizaţii la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţi combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;

Nu lăsați copiii nesupravegheați cu soba aprinsă ori cu aparatele electrice de încălzire în funcțiune. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Recomandările redacției