Au fost toți altături de el, la fel cum a făcut și el de-a lungul anilor. Este vorba despre asistentul Salustiu Turdeanu.

„A fost alături de noi și a rămas alături de noi chiar dacă s-a pensionat. De 27 ani, Turdeanu Salustiu, sau mai simplu LUSTI, cum îl cunosc toți pompierii, polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră are grijă de noi când avem nevoie. Cu răbdare, cu o vorbă bună și cu o încurajare Lusti a fost mereu la cabinetul medical sau la telefon dacă ai avut nevoie de el.

In 1995 a venit asistent la Grupul de Pompieri Arad iar din 2002 la Centrul Medical Judetean al Ministerului Afacerilor Interne unde a rămas până în 15 decembrie anul acesta când a trecut în rezervă cu drept la pensie de serviciu în aplauzele zecilor de colegi.

În 14 decembrie, dimineața la schimbarea serviciului de permanență la Detașamentul de Pompieri Arad, comandantul le-a spus la colegi: ” Azi de pensionează Lusti. Cine vrea să vină la 8.45 la sediul II” . Nu a lipsit nimeni.  Acesta este Lusti.  Pensie lungă Lusti și rămâi alături de noi”, este mesajul celor de la ISU Arad.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției