Conform ministrului Educației, școlile se vor redeschide în 9 ianuarie în condiții normale și nu se are în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hybrid. „Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri” a declarat Ligia Deca, ministrul Educației, într-o conferință de presă comună de la sediul Ministerului Sănătății.
Ligia Deca a spus că „în acest moment nu suntem în situația în care să suspendăm cursurile” și că insistă pentru rolul de prevenție pe care școala îl poate avea în această perioadă epidemică. „Cu prevenție, cu triaj epidemiologic, eu sper ca procesul educațional să continue în mod normal, așa cum a continuat în fiecare an, chiar dacă a fost sau nu sezon de viroze respiratorii”, a mai declarat Deca.
La rândul său ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că nu va fi declarată epidemie de gripă, ci „stare de alerta epidemică”, iar toate măsurile sunt la nivel de recomandare.
Ministerul Educației a mai anunțat, în condițiile în care la Ministerul Sănătății a avut loc o ședință cu autoritățile din Sănătate, că „în funcție de evoluția situației epidemiologice, vom avea în vedere încheierea unui protocol comun ME-MS”.
Alexandru Rafila:
Sezonul gripal este mai rapid în acest an, perioada de maxim al numărului de cazuri s-a decalat. Situația se datorează circulației mai reduse a virusurilor în 2021 și 2022.
Durata acestor valuri de infecției este de obicei între 1 și 4 săptămâni. Estimăm că spre sfârșitul lunii ianuarie o să intrăm în desceștere.
Măsuri recomandate: evitarea aglomerațiilor, purtarea măștii în spații aglomerate, consultarea medicilor de familie, continuarea vaccinării antigripale.
La nivelul unităților școlare: efectuarea triajului zilnic, purtarea măștii de protecție este recomandată, informarea părinților care sunt simptomele virozelor respiratorii, aerisirea spațiilor.
Ligia Deca:
Am discutat și de măsurile de prevenție. Școlile și procesul educațional va reîncepe începând cu 9 ianuarie. Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri, considerăm că după doi ani pandemici elevii trebuie să participe la procesul educațional.
Recomandăm aerisirea încăperilor în pauze.
În privința recomandărilor când apar simptome, să fie respectate regulile în acest sens.
Avem promisiuni de sprijin din partea DSP astfel încât toate informațiile să fie puse la dispoziția părinților.
În cazul în care copiii au simptome recomandăm izolarea la domiciliu și urmarea indicațiilor de la medici.
În acest moment nu suntem în situația în care să suspendăm cursurile, așa cum spuneam, cu prevenție, cu triaj epidemiologic, eu sper ca procesul educațional să continue în mod normal, așa cum a continuat în fiecare an, chiar dacă a fost sau nu sezon de viroze respiratorii.
Recomandările sunt legate de triajul epidemiologic făcut în colaborare cu familiile, o dată este un triaj acasă, al doilea este la începutul orelor de curs de către profesor, învățător, educator, care vede pentru prima dată elevii sau preșcolari, el este unul observațional adică dacă sunt observate simptome sunt informați părinții sau aparținătorii care mai departe informează medicul de familie și sunt urmate indicațiile terapeutice ulterior.
Conduita școlii trebuie să fie, din punctul meu de vedere, una de prevenție așa cum este când avem răspândire accelerată a acestor viroze respiratorii.
Despre tiraj: Orice cadru didactic, la începutul orelor de de curs, poate observa dacă există simptome specifice virozelor respiratorii și, așa cum spuneam, direcțiile de sănătate publică vor ajuta prin informări, atât inspectoratele, cât și școlile cu toate informațiile necesare, în așa fel încât acest triaj să fie unul eficient.
Sursa edupedu