Vorbim deseori cu respect despre veteranii de război, care din păcate sunt din ce în ce mai puțini. Sunt acei oamenii care a participat la primul sau al doilea razboi mondial, în armata română și care dovedesc cu acte eliberate de Ministerul Apărării Naționale calitatea de veteran.
Pentru vitejia lor veteranii de război beneficiază de indemnizație și de sporul lunar, proporțional cu timpul cât au luptat și de rentă în cazul în care au fost decorați, conform CJP .
De aceleași drepturi beneficiază și văduvele de război care nu s-au recăsătorit, cu excepția sporului lunar, precizează reprezentanții Casei de Pensii Arad.
Văduva de război care are dreptul la pensia I.O.V.R. în condițiile legii primește, pe lângă aceasta pensie, și pensia de asigurări sociale.
Soțul supraviețuitor care nu s-a recăsătorit, beneficiaza de jumătate din indemnizația de veteran de razboi și din renta lunară precum și de jumătate din numărul călătoriilor gratuite la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit legii, soțul decedat.
Văduvele care nu s-au recăsătorit beneficiază de 100% din indemnizația de veteran de război, dacă soții acestora înaintea decesului nu au fost decorați cu ordine sau medalii de război ori cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945”.
Conform Casei Județene de Pensii în județul Arad anul trecut de pensie de veteran beneficiau 494 de persoane, dintre care 190 erau doar în municipiul Arad.
La ora actuală, conform datelor primite de la directorul CJP Mihaela Vasil, de pensie de veteran, în județul Arad, mai beneficiază doar 363 de persoane dintre care 143 sunt din municipiu.