Un bărbat în vârstă de 30 ani din comuna Tinca, în apropiere de județul Arad, a fost încarcerat, joi, de poliţişti, după ce a fost condamnat definitiv la 4 ani de detenţie, în urma unui incident produs în zorii zilei de 1 ianuarie, anul trecut, într-un restaurant din comună.
Bărbatul, Ionuţ Szilagyi, se afla într-un local din comună, unde a avut o altercaţie cu un consătean în vârstă de 22 ani. Cei doi s-au îmbrâncit, iar victima a fost împinsă şi a căzut pe scări, lovindu-se la cap. Băiatul a ajuns la spital, unde a murit 10 zile mai târziu.
Ionuţ Szilagyi a fost acuzat de lovituri cauzatoare de moarte şi a fost plasat în arest la domiciliu atât pe timpul anchetei, cât şi al procesului care s-a terminat, joi, la Curtea de Apel Oradea, unde acesta a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, pedeapsă din care se scade, însă, perioada pe care a petrecut-o în arest la domiciliu, din 11 ianuarie 2022 şi până la ziua pronunţării verdictului final.
Szilagyi a fost obligat, de asemenea, să plătească familiei victimei daune materiale în valoare de peste 10.000 de euro, cu titlu de daune morale, dar şi cheltuieli judiciare în sumă totală de 2.800 lei.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, Ionuţ Szilagyi a fost găsit şi ridicat, joi, de poliţiştii din Tinca. „Tribunalul Bihor a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 4 ani de închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte”, se precizează în informare.
Bărbatul a fost depus şi încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.
sursa: ebihoreanul.ro