Aproape două milioane de lei vor fi investiți în creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în școala gimnazială din Hălmăgel. Atât corpul 1, cât și corpul 2 al acestei unități de învățământ vor intra într-un proces de reabilitare, urmare a câștigării de către administrația locală a unei finanțări nerambursabile, din fondurile PNRR.
„Felicităm administrația locală pentru accesarea acestor fonduri, care se îndreaptă spre învățământ. Există posibilitatea ca fiecare comună, fiecare primar să investească, așa cum a făcut-o Hălmăgel, în școli și grădinițe și m-am bucurat să aflu că tot mai multe astfel de proiecte primesc finanțare. Suntem la dispoziția edililor cu informații, cu sfaturi și soluții, și îi încurajăm să se implice în accesarea de fonduri nerambursabile. Atunci când ai fost ales de comunitate, responsabilitatea este mare și trebuie să ne mobilizăm cu toții pentru a atrage bani către comunitate, pentru a rezolva nevoile oamenilor, legate de sănătate, învățământ sau condiții mai bune de trai”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Primarul comunei Hălmăgel, Mihaela Banci, s-a declarat foarte mulțumită de finanțarea primită. „Înainte a fi aleasă de către comunitate primar al localității, am fost timp de 10 ani directorul acestei școli, căreia astăzi I s-a confirmat obținerea finanțării. A fost pentru mine un proiect de suflet, pentru că știu nevoile cu care se confruntă învățământul, știu ce ar trebui schimbat în bine, și prin urmare, atunci când am avut ocazia, am scris și am depus proiecte pentru această școală, pentru că sufletul meu este acolo. Încercăm să atragem tinerii spre mediul rural și pentru acesta trebuie să le creăm condiții. Ne dorim să accesăm fonduri și în alte domenii și suntem în permanentă legătură cu administrația județeană, cu care ne consultăm în tot ceea ce privește aceste noi linii de finanțare care se deschid”, a declarat Mihaela Banci, primarul localității Hălmăgel.