Fiica cea mare a lui Liviu Vârciu a crescut, alături de mama ei, în orașul nostru. După ce a terminat liceul a mers la facultate în București, iar tatăl ei i-a fost alături, poate și pentru a recupera timpul pierdut în care nu a fost lângă fata lui. Carmina a făcut, recent, publice câteva imagini alături de tatăl ei despre care spune că este : „dulce, grijuliu, carismatic”, conform ziarului Libertatea pentru femei.
Astfel artistul a reușit să-și aranjeze întreaga familie și să îi aibă aproape pe cei dragi. Mamei lui i-a construit o casă frumoasă în comuna Dascălu, din judeţul Ilfov, iar fiicei lui, Carmina, i-a cumpărat un apartament cu două camere, în București.
Liviu Vârciu și fiica lui din Arad, Carmina, se pare că se înțeleg din ce în ce mai bine, iar relația lor este din ce în ce mai strânsă.
„Nu o să mă opresc din a spune că parcă e fratele meu mai mare! Suntem foarte bine și ne înțelegem exact așa cum mi-am dorit mereu”, spunea Carmina pe rețelele sociale, despre ea și tatăl ei.
De altfel, Carmina este foarte activă pe Instagram și pe Tik Tok, căci așa își face bani de buzunar, din contracte de imagine și postări online, fiind un influencer la început de drum, dar cu o comunitate mare de fani.
Tânăra de 20 de ani este studentă la Facultatea de Jurnalism, acesta fiind și motivul pentru care s-a mutat din Arad, acolo unde locuia cu mama ei, Ami Teiceanu.
În Capitală are norocul că se poate vedea mai des cu tatăl ei, Liviu Vârciu, așa că parcă acum recuperează timpul pierdut. Carmina îl vizitează la serviciu, în studiourile de la Antena 1, ies împreună la restaurant, la film, iar adolescenta parcă a prins curaj să își exprime și sentimentele față de părintele ei.
Sursa: Libertatea pentru femei