Un fenomen extrem de îngrijorător ia amploare în Arad. Tot mai mulți tineri sunt prinși la volan sub influența drogurilor de mare risc. Recent doi tineri de 19 respectiv 24 de ani au fost prinși conducând sub influența metamfetaminei.

„Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat, în noaptea de 18 ianuarie a.c., un tânăr de 24 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 682, în Aluniș. În urma testării cu aparatul DrugTest, a rezultat o valoare pozitivă pentru metamfetamină. Un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, din Pâncota, a fost depistat de polițiștii din Ineu, în timp ce conducea un autoturism în Agrișu Mare. Testarea cu aparatul Drugtest, a indicat o valoare pozitivă pentru metamfetamină”, transmit cei de la IPJ Arad.

În ambele cauze, a fost dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate.

Recomandările redacției