Un accident a avut loc în această seară între Măderat și Târnova. Incidentul s-a petrecut la ora 21.41, fiind vorba despre o mașină care a ajuns în șanț.

Se pare că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, carosabil umed și ninsoare abundentă, a pierdut controlul asupra autovehiculului și a ajuns în șanț.

În momentul în care echipajul de pe ambulanță a ajuns la fața locului, victima era conștientă și nu necesita descarcerarea.

Totuși, în cele din urmă, victima, un bărbat în vârstă de 65 de ani, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad, prezentând un traumatism cranio-cerebral acut.

Recomandările redacției