Polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, în seara zilei de 21 ianuarie a.c., un autoturism care se deplasa pe strada Eugen Popa, din municipiu. Aparatul radar a înregistrat o viteză de 141 km./h., depășind cu 91 de km./h. viteza maxim admisă.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 41 de ani, din Arad, care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile. Atragem atenția că viteza excesivă este una din cauzele principale de producere a accidentelor cu consecințe grave, activitățile de monitorizare a vitezei de deplasare fiind desfășurate permanent, în municipiu și județ.
FOTO: arhivă