Pompierii militari au intervenit în cursul serii de duminică, 22 ianuarie a.c., pentru salvarea victimelor a două accidente rutiere produse pe DN 76, în județul Bihor.
Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea primului accident rutier, pe DN 76, în afara localității Răbăgani, în zona Dealul Bitii, în care au fost implicate două autoturisme, a fost sesizat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” în jurul orei 20.50, moment în care, la fața locului au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu o ambulanță de tip B2, un echipaj din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple (acesta oprindu-se în Hidișelu de Sus, pentru salvarea victimelor celui de-al doilea accident), echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

sursa: apuseni.info