A venit momentul să mă întorc „acasă”. Acest cuvânt înseamnă pentru mine „Glasul Aradului”, un ziar pe care l-am iubit încă de la prima ediție și care mi-a rămas mereu în suflet chiar dacă o perioadă de peste zece ani am zăbovit pe la alte publicații. Sunt unul dintre redactorii care au lucrat ore întregi, chiar și până la miezul nopții pentru a pune pe picioare acest ziar.
Și am reușit alături de conducerea și colegii de atunci pe care nu îi voi enumera, deoarece au fost mulți și îmi este teamă să nu omit pe cineva. Am plecat de la acest cotidian când era înfipt bine în Arad. Era nevoie de mine în altă parte, iar la Glasul Aradului rămânea o echipă solidă. Astfel, că ani de zile am scris la nivel național pentru Adevărul, iar în ultimii cinci ani am avut onoarea să fiu în echipa jurnalistului de investigații Liviu Alexa, la Ziar de Arad. Cum nimic nu durează o veșnicie și viața e plină de schimbări a venit, din nou, momentul să reîncep să scriu pentru un ziar local.
Astfel, că începând de astăzi mă veți putea citi, din nou, în Glasul Aradului. Am găsit aici o echipă de profesioniști susținută de omul de afaceri Ovidiu Palcu și mă bucur că a rămas singurul ziar independent din punct de vedere politic din Arad, acest lucru se poate observa ușor din știrile publicate. Am ales această publicație pentru că are o echipă solidă, experimentată, profesionistă și de ce să nu recunosc că am ales și cu sufletul.
Glasul Aradului rămâne pentru mine ziarul în care mi-am făcut prieteni, am acumulat experiență și tot în redacția lui mi-am cunoscut soțul, jurnalistul Răzvan Crețu, care, din păcate, acum scrie printre stele. O publicație care îmi dă emoții, dar în același timp mă motivează să pun umărul la mersul ei frumos, să avem cât mai multe știri interesante. Voi dragi cititori știu că îmi veți fi alături ca și până acum și sunt convinsă că mă veți aplauda sau apostrofa atunci când vă convine sau nu ce voi scrie. Dar voi rămâne mereu jurnalistul pe care îl știți și care alături de echipă vă va aduce cele mai interesante informații. Așadar, eu m-am întors „acasă”….
Felicitări CLAUDIA!