Suporterii UTA-ei au fost ieri puțini dar buni; poate prea buni. Au cântat tot meciul, și-au încurajat favoriții iar la final au primit cu demnitate înfrângerea. Fluierăturile, huiduielile și apostrofările au fost răzlețe iar odată ajunși în fața galeriei, jucătorii au primit aplauze. Greu de spus pentru ce. Probabil fanii Bătrânei Doamne au aplaudat tricourile cu însemnele UTA-ei deoarece purtătorii lor nu meritau asta.
Arbitrajul a fost potrivit pentru o echipă ajunsă pe buza prăpastiei. Moroiță s-a orientat dinspre care parte bate vânt de mai multă viață și a acționat în consecință; la fel și colegii lui. Atât primul gol al Mioveniului cât și penalty-ul din care oaspeții l-au marcat pe al doilea, au avut la bază faze interpretabile; ambele au fost interpretate în direcția oaspeților.
În pauza meciului, crainicul stadionului ne îndemna să credem într-o surpriză. Sigur, era în contextul scorului de pe tabelă (0-2) dar din ciclul „gura păcătosului…“ putem concluziona că într-adevăr a devenit o adevărată surpriză ca UTA să mai bată pe cineva.
Gazonul s-a prezentat din nou execrabil, cu numeroase porțiuni golașe și noroi pe mai toată suprafața. Rulourile cu care s-a cârpit terenul în iarnă au fost probabil mai mult o încercare de a arăta FRF că „se face ceva“. Norocul nostru că față de tarlalele de la Cluj sau Ploiești, arătura noastră a trecut oarecum neobservată de data aceasta.
Momentul de apogeu al haosului din echipa UTA-ei a fost înregistrat spre finalul meciului, când mai mai multe faze l-au surprins pe Virgiliu Postolachi (1,88) la 40 de metri de poartă, trimițând mingi la bătaie în careu pentru Rareș Pop (1,77) și Willie Barbosa (1,69).
În toate campionatele și la toate nivelurile se trage de timp; dar cu o oarecare măsură și în anumite circumstanțe. În România tragerile de timp încep din minutul 30 iar în repriza secundă nu se mai joacă nimic. Ieri argeșenii au cerut intervenția medicului la trei faze consecutive în debutul reprizei secunde. Grotesc dar cu folos din perspectiva rezultatului final.
În tribune s-a aflat și fostul președinte al UTA-ei de acum 15 ani, Nicolae Bara. Acesta a venit, „s-a cunoscut cu domnul Meszar“ și au „tatonat“ posibilitatea unei colaborări. Urmează să revină la meciul cu Botoșani deși nu s-a declarat prea convins că cei care reprezintă clubul au nevoie de el. Probabil are dreptate, cei care reprezintă acum UTA au nevoie doar de oameni care dau bani fără să ceară nimic în schimb.
Foarte corectă expunere