Un barbat, in varsta de 20 de ani, a condus un autoturism pe autostrada A1 Deva-Nadlac, pe banda 1, sens de mers Margina-Timisoara, iar la kilometrul 437, in dreptul localitatii Traian Vuia, din judetul Timis, a intrat în coliziune fata-spate cu autoturismul care circula in fata sa, condus de un barbat, in varsta de 64 de ani.

In urma impactului, a rezultat ranirea a două femei, in varsta de 36 și 46 de ani, pasagere in autoturismul condus de barbatul, in varstă de 64 de ani.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

A fost intocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vatamare corporala din culpă.

Accidentul s-a produs la ora 18.49, iar la fata locului au intervenit pompierii de la Faget cu o autospeciala de stingere, un echipaj SMURD si o ambulanta SAJ.

Au fost implicate doua masini in care se aflau cinci oameni. Doua persoane au fost ranite, ambele erau constiente. Este vorba de o femeie de 36 de ani care a fost preluata de SMURD si dusa la Spitalul din Faget. O a doua femeie, in varsta de 46 de ani a fost transportata de ambulanta la Spitalul Judetean Timisoara.

sursa: opiniatimisoarei.ro

Recomandările redacției