Proprietarul unei case de pe Insula Mureș este în stare de șoc după ce a fost la un pas să își piardă viața sau să își vadă imobilul complet distrus. Chiar astăzi, între orele 12.30 – 13.00, un plop lung de 40 de metri și cu o circumferință de câțiva metri s-a prăbușit din senin peste curtea sa.
Plopul era situat pe o alee din vecinătatea casei sale, iar proprietarul a făcut zeci de sesizări pentru a fi tăiat, având în vedere că starea de degradare a copacului era extrem de vizibilă. „De ani de zile cer tăierea acestui copac. Am făcut zeci de sesizări atât eu cât și vecinul meu, dar și alte asociații, inclusiv cei de la Lunca Mureșului. Cei de la Primărie mi-au răspuns că cererea mea «se află în evidențele noastre», însă cu atât am rămas.
Le-am explicat că reprezintă un pericol pentru imobilele noastre, pentru viața noastră, însă nimic. La orice adiere de vânt, copacul reprezenta un pericol de cădere. Astăzi a căzut, când nici măcar nu a bătut vântul“, susține Claudiu Oprinescu pentru Glasul Aradului.
Plopul a căzut peste întreaga curte
Deși copacul a căzut peste întreaga sa curte, proprietarul imobilului se consideră norocos. „Plopul a căzut la mai puțin de doi metri de bucătăria mea, unde mă și aflam. Iar șansa să nu se prăbușească peste casa mea a fost faptul că s-a prăbușit peste un copac pe care îl aveam în curte, care i-a schimbat traiectoria. Mi-a distrus totuși gardul, trei biciclete, poarta și ce mai aveam prin curte. Întrebarea mea este ce se va întâmpla de aici încolo? Cine îl va lua de aici, cine îl va muta, cine îmi va plăti gardul? Nu este un copac pe care poți să îl tai cu o drujbă obișnuită. Este extrem de gros și de masiv. Toată curtea mi-a străbătut-o, de la un capăt la altul“, ne spune Claudiu Oprinescu.
Proprietarii de pe Insula Mureș susțin că sunt zeci astfel de pomi pe insulă, în pericol oricând să se prăbușească.
Mai sant mulți copaci la fel ca cel căzut astăzi un pericol public pentru căsuțele și oamenii care vizitează sau locuiesc acolo primăria ia doar taxele și impozitele restul nui interesează