După cum bine știm, sediul Filarmonicii de Stat din Arad a trecut, în urmă cu doar câțiva ani, printr-un amplu proces de restaurare, atât în interior cât și la exterior.  În urma restaurării  obiectele de artă, picturile, statuile, vitraliile şi elementele de decoraţiune au fost recondiţionate. Lucrările, realizate cu bani de la bugetul Consiliului Local, însă care au putut fi recuperaţi printr-un proiect pe fonduri europene, după cum precizau, la vremea respective autoritățile locale.

În cadrul acestui proiect a intrat şi renovarea faţadei principale dar şi a acoperişului celor două turnuri mici.

Șantierul a fost deschis în 2015,mai precis în toamnă.  Valoarea lucrărilor de construcții a fost de 17 milioane lei. Proiectul a cuprins consolidare structură, reabilitare instalații, restaurare, accesibilizare cu ascensor, modernizarea echipamentelor și dotărilor scenei și sălii de concerte.

Inaugarea Palatului Cultural s-a făcut cu ”surle și trâmbițe” dar iată că, la  doar câțiva ani de la amplele lucrări de reabilitare, a început să cadă câte-o bucată din fațadă, ba chiar mai multe, după cum se poate vedea în imagini.

Astfel o parte din cei 17 milioane lei încep să se ducă, ușor, ușor pe ,,apa Sâmbetei”, după cum se vede.

Recomandările redacției