Antrenorul UTA-ei a aruncat o grenadă azi la conferința de presă premergătoare meciului cu Chindia, anunțând că a solicitat conducerii să studieze posibilități și variante ca echipa să își desfășoare meciurile de pe teren propriu în alt oraș. Cauza? Starea gazonului, care nu ar permite echipei să se exprime la adevărata valoare. Iată detaliat „expunerea de motive a lui Laszlo Balint:

„Gazonul ne împiedică foarte mult să practicăm jocul pe care îl vreau eu de la echipă. Rapoartele de monitorizare asta subliniază, că în momentul în care am jucat pe gazoane de calitate bună, în cupă la Mioveni și la Craiova, echipa s-a exprimat la un nivel foarte bun. Am sugerat conducerii această soluție, am transmis că ar fi util pentru noi să găsim o asemenea variantă, mai departe sunt aspecte care nu țin de mine. Trebuie să înțeleagă toată lumea că este foarte frustrant pentru jucători să nu poată să joace din prima, să nu poată să centreze din prima, să fie nevoiți să își așeze mingea de două ori până dau la poartă, la cornere îți alunecă piciorul de sprijin, sunt foarte multe aspecte, pe lângă cel fizic. Doar să alergi pe un asemenea gazon implică un efort foarte mare. Vin echipe și în momentul în care speculează o superficialitate de-a noastră în apărare și deschid scorul, ne este foarte greu să revenim pe un asemenea gazon. Suporterii sunt convins că și acum vor fi alături de echipă, vede toată lumea că e foarte greu să joci un fotbal eficient, în special pe partea de atac, pe un asemenea teren.“

Propunerea lui Laszlo Balint este realmente șocantă, în contextul unui club ca și UTA care respiră prin suporterii ei și care chiar și în momentele și conjuncturile proaste (cum e chiar cea prin care trecem acum), adună mai mult public pe teren propriu decât alte echipe care se bat pentru locurile fruntașe. Ne lasă perplecși, ca după ce am semnalat aberațiile televiziunilor, care programează meciuri, cum a fost cel cu Sepsi, la ore imposibile în zile lucrătoare, în disprețul acestui public pasional și devotat, să vedem acum cum însuși din interiorul clubului se vine cu o asemenea propunere; asta la scurt timp după ce într-un comunicat al conducerii, suporterii care protestează împotriva acesteia, erau făcuți vinovați pentru rezultatele echipei! Nu vrem să credem că există o legătură între cele două ieșiri așa cum la fel nu vrem să credem că antrenorul și echipa vor să fugă din Arad de teama presiunii publicului, care ar putea fi generată de o posibilă continuare a rezultatelor negative. Dar e ciudat ca după ce antrenorul și jucătorii au subliniat cu fiecare ocazie importanța mare pe care o au fanii pentru ei, acum să vedem că efectiv fug de aceștia. Cum crede Laszlo Balint că mii de arădeni se vor putea deplasa pe la Mediaș, Târgu Jiu, Craiova, Sfântu Gheorghe sau pe unde ar mai găsi gazoane bune? Va pune clubul la dispoziție mijloace gratuite de transport pentru 4.000 de abonați? Și ce vor face aceștia dacă meciurile vor fi programate în zile lucrătoare?

Nu contestăm evidența, anume aceea că gazonul de pe Arena „Francisc Neuman“ este execrabil! Dar de fiecare dată Laszlo Balint a repetat „trebuie să ne adaptăm nu să căutăm scuze“. Păi mutarea echipei din Arad, chiar asta este, o căutare a scuzelor, a alibiurilor. Atunci când a acceptat să preia echipa, Laszlo Balint știa care este situația gazonului de pe Arena „Francisc Neuman“, așa cum știa și ce condiții există din punct de vedere al terenurilor de antrenament. Spunea antrenorul după meciul cu Rapid că poate ar trebui ca în iarnă să fie transferați jucători de forță, care să se plieze pe aceste condiții. Păi de ce nu a făcut asta? Noi jucăm în mocirlă da-l transferăm pe Willie Barbosa despre care acum ni se spune că nu poate juca și nu se poate antrena pe un asemenea teren! Ne spune Laszlo Balint că cei de la Chindia, care joacă tot pe o asemenea „arătură“ au un atacant care are cele mai bune cifre în ceea ce privește duelurile câștigate. Nu, nu este vreun Didier Drogba ci un jucător pe numele său, Daniel Popa! UTA de ce nu are un Daniel Popa? De ce nu i-a cerut Laszlo Balint lui Bogdan Apostu să-i găsească un asemenea jucător? Și dacă Bogdan Apostu nu putea, poate că ar fi găsit prin lista lui așa ceva, Gabriel Glăvan; că dacă tot are UTA scouter-ul propriu, poate ar fi timpul să-l și folosească! Tot Laszlo Balint ne spune că e foarte greu să revenim pe tabelă după ce suntem conduși, pe un asemenea teren. Păi hai să facem cumva să nu mai fim conduși atunci!

Suporterii UTA-ei au îndurat prea multe umilințe de genul acesta. Lunga perioadă de exil pe Motorul și la Șiria a fost o rușine și o rană care încă e deschisă pentru fanii arădeni. Aceștia nu merită să treacă din nou prin acest calvar. Laszlo Balint pretinde și noi chiar credem că înțelege ce înseamnă UTA. Iar UTA înseamnă Arad! Nu Mediaș, nu Târgu Jiu, nu Sfântu Gheorghe sau mai știu eu ce altă gazdă de împrumut.  

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției