Un curier a încasat plata ramburs pentru o comandă livrată, fără să bănuiască măcar că ceva nu este în regulă. Banii erau, însă, amestecaţi: printre bancnotele reale, în valoare de 100 de lei, fuseseră strecuraţi bani de jucărie. Deşi materialul acestora din urmă îl imita pe cel adevărat, un detaliu imprimat pe margine dădea de gol frauda. Pe bancnote era imprimat textul „Play Money” (n.r. „bani de jucărie”), conform observator.

Compania de curierat a anunţat că marţi, 31 ianuarie, unul dintre curierii aflați pe traseu a fost plătit cu bani de jucărie. Bancnotele false au fost inserate printre cele autentice. Banii falși „imită foarte bine materialul din care sunt confecționate bancnotele originale, fiind aproape identice, aspect care a făcut imposibilă depistarea la încasarea ramburs”, a precizat compania, într-un comunicat de presă.

„Astfel de acțiuni sunt regretabile și de netolerat. Curiera Transport Solutions cooperează deja cu organele abilitate și ne dorim pe aceasta cale să îi avertizăm și pe ceilalți furnizori de servicii de curierat de incident pentru a spori atenția în cazul colectarilor de tip ramburs”, spune Silvia Duță, CEO-ul companiei.

Recomandările redacției