Un copil în vârstă de 7 ani care suferă de o boală rară a fost internat la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Copilul are o formă de varicelă în care veziculele care apar pe corp devin hemoragice.  Cazul copilului este prezentat pe pagina de Facebook a spitalului, care atrage atenția asupra necesității vaccinării preventive.

Copilul suferă de varicelă hemoragică, o maladie foarte rară, boala venind pe fondul unei afecțiuni oncohematologice. Deosebirea majoră față de varicela “obișnuită” este aceea că veziculele ce apar pe corp în boala infecțioasă devin hemoragice.

Evoluția agravantă a bolii a fost foarte rapidă, spun medicii. Micul pacient a fost transferat la spitalul din Timișoara de la Spitalul Județean din Arad. „Varicela hemoragică are un debut atipic. Cu toții știm că varicela se manifestă printr-o erupție pe piele, cutanată, sub formă de vezicule. Erupția apare inițial la nivelul pielii capului, după care se extinde pe tot corpul. În aceste vezicule este sânge.

Astfel, apar echimozele cutanate și apoi sângerări ale mucoaselor. Ceea ce s-a întâmplat și în cazul pacientului internat în spitalul nostru. Copilașul are, însă, și o trombocitopenie, o afecțiune hematologică ce duce la scăderea numărului de trombocite la nivel sangvin. La o persoană sănătoasă numărul trombocitelor este de peste 150.000/microlitru. În momentul în care a ajuns în spitalul nostru, copilul avea 2000 de trombocite/microlitru. Am reușit, însă, în doar câteva zile să îl echilibrăm, să îi creștem numărul la peste 10.000″, a povestit medicul Adelina Marinescu.

 Medicii spun că starea de sănătate a pacientului s-a îmbunătățit însemnat. Nu au mai apărut elemente eruptive noi, iar cele vechi încep să treacă în faza următoare a bolii, aceea în care se transformă în cruste. Băiețelul va mai rămâne internat în spital până când se vor normaliza trombocitele. Medicii atrag atenția că în ultimele săptămâni au avut un număr mare de pacienți cu varicelă. Aproximativ 6-7 cazuri pe săptămână. „Complicațiile apar de obicei la sugari, la femeile însărcinate, la persoane imunodeprimate, cu imunitate scăzută din cauza unor tratamente sau a unor afecțiuni. Complicațiile severe includ pneumonii, otită, encefalită, hemoragie, infecții bacteriene ale pielii, chiar septicemie”, spune dr. Adelina Marinescu – medic specialist boli infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara. Tratamentul bolnavilor cu varicelă prevede izolarea pacientului, aplicarea de loțiuni care să calmeze mâncărimea, administrarea de medicamente pentru reducerea febrei, o mai bună hidratare și un regim alimentar cât mai echilibrat, bazat pe vitamine, consum cât mai ridicat de fructe și legume și evitarea băuturilor carbogazoase.

Recomandările redacției