Vicepreședintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, a murit luni, la vârsta de 83 de ani, la spitalul Floreasca din Capitală.
S-a născut la 22 mai 1939, în București, a fost istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, Profesor la Universitatea de Arte, Membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent – 1993). A fost şi directorul general al Televiziunii Române în perioada 1990-1992 şi ministru al Culturii, între anii 2000-2004.
Dumnezeu să-l odihnească!