Luând în considerare acțiunile autorităților române de monitorizare continuă a situației aflate în dinamică în Republica Turcia, puternic afectată de cutremure și, totodată, în baza comunicării permanente avute cu autoritățile turce, care solicită în continuare asistență internațională prin intermediul mecanismului european de protecție civilă, mai precis, nevoia de echipe de căutare-salvare, în vederea sprijinirii eforturilor de combatere a efectelor negative ale seismelor, astăzi, 08.02.2023, cu aprobarea președintelui României, Klaus Iohannis, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Hotărârea nou adoptată prevede următoarele:

-Suplimentarea acordării de asistență internațională pentru Republica Turcia care constă în mobilizarea și trimiterea unei noi echipe RO-USAR a Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

-Aprobarea scoaterii de la rezervele de stat a unor bunuri de strictă necesitate, pentru utilizarea acestora de echipa de căutare salvare urbană care desfășoară acțiuni de intervenție pe teritoriul Republicii Turcia în cadrul mecanismului de asistență umanitară internațională.

-Abilitarea Ministerului Apărării Naționale de a desfășura misiuni pentru transportul personalului, mijloacelor și echipamentelor altor state care acordă sprijin Republicii Turcia sub egida Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, care nu dispun de aceste capabilități, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență. Menționăm totodată, ca alături de personalul specializat de căutare-salvare RO-USAR, din cadrul IGSU, la misiune vor participa și 2 medici și 2 asistenți din cadrul UPU-SMURD București (ca parte integrantă INSARAG), personal specializat cu echipe canine format din 4 reprezentanți cu sprijin canin din cadrul Clubul Câinilor Utilitari, respectiv, 2 ofițeri de legătură din cadrul DSU.

Recomandările redacției