Peste 60% dintre tinerii cu vârsta între 15 şi 24 de ani de la nivel global (830 de milioane de persoane) nu vor avea competenţele necesare pentru piaţa muncii în 2030, inclusiv cele pentru tranziţia la economia verde, arată un raport realizat de PwC, UNICEF şi Generation Unlimited. ”Peste 60% dintre tinerii cu vârsta între 15 şi 24 de ani de la nivel global (830 de milioane de persoane) nu vor avea competenţele necesare pentru piaţa muncii în 2030, inclusiv cele pentru tranziţia la economia verde”, arată raportul ”Why the world needs to upskill young people to enable the net zero transition”, realizat de PwC, UNICEF şi Generation Unlimited. Printre principalele cauze ale acestei situaţii se numără lipsa unei strategii de educare şi formare pentru piaţa muncii, bazată pe colaborarea dintre guverne, mediul de afaceri şi organizaţiile neguvernamentale, dar şi accesul limitat sau inexistent la internet. ”Competenţele tinerilor şi, implicit, performanţa lor pe piaţa muncii depind de capacitatea sistemelor de educaţie şi formare de a răspunde cerinţelor angajatorilor. Deşi în România rata generală a şomajului este mică, se observă un decalaj de ocupare între populaţia tânără şi populaţia generală. Din păcate, progresele pentru integrarea tinerilor pe piaţa forţei de muncă sunt modeste în ultimul deceniu, arătând nevoia unor politici educaţionale adaptate la transformările economice”, a declarat Dinu Bumbăcea, country managing partner, PwC România. În România, potrivit Institutului Naţional de Statistică, în trimestrul al treilea din 2022, rata şomajului a atins 23,9% în rândul tinerilor (15-24 ani) comparativ cu rata generală de 5,4%. În acelaşi timp, numărul tinerilor din întreaga lume care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ sau o formare profesională se află în prezent la cel mai ridicat nivel din 2005, după cum arată datele Organizaţiei Mondiale a Muncii (OIM), iar pandemia a adâncit şi mai mult criza în educaţie şi formare. Tranziţia la economia verde reprezintă o nouă oportunitate pentru integrarea tinerilor pe piaţa muncii, relevă raportul. Estimările incluse în raport arată că tranziţia către o economie verde va crea 8,4 milioane de locuri de muncă pentru tineri până în 2030. Potrivit unei analize PwC UK, pentru fiecare loc de muncă verde creat, alte 1,4 noi locuri de muncă noi îi pot fi atribuite, iar multiplicatorul este chiar mai mare în sectoare precum energie, utilităţi şi producţie. Tranziţia către o economie verde necesită o schimbare a tipurilor de locuri de muncă şi o transformare a modului în care oamenii lucrează. Gestionarea acestei schimbări presupune calificare, recalificare şi perfecţionare, care vor avea un impact triplu: vor contribui la reducerea emisiilor de carbon, reducerea inegalităţii şi gestionarea crizei şomajului în rândul tinerilor, arată raportul. (sursa: news.ro)

  • Corect și felicitări pentru aceasta inițiativă și aveți mare dreptate că tinerii din ziua de astăzi sunt foarte leneși și nemulțumiți de viata asta că dacai duci într-o fabrica nu reușesc sa rezistente nici 2 zile am văzut asta pe pielea mea și din păcate asta e realitatea din ziua de astăzi prea mult net și telefonulbatal focul vă minca viata și norocul, noapte bună!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției