Aseară a avut loc în sala de ședință a Casei de Cultură a Sindicatelor, Adunarea Generală a Suporter Club UTA, care a avut ca punct principal pe ordinea de zi, alegerea noii conduceri a asociației, mandatul celei precedente ajungând la final.

Astfel, de acum fostul președinte Dan Proca, cel care a condus Suporter Club UTA în ultimii 10 ani, nu a mai candidat pentru un nou mandat. Locul său va fi luat de Claudiu Negru, cel care și-a asumat candidatura pentru funcția de președinte și a primit fără probleme girul membrilor.

În funcția de vicepreședinte consemnăm o revenire importantă în conducerea SCU, este vorba de Sebastian Bulumac, cel care a fost președinte în primii ani ai asociației, unii aproximativ la fel de agitați precum momentul actual.

Pe postul de secretar s-a mers pe continuitate, Laurențiu Albu rămânând în continuarea să gestioneze evidența și situația membrilor.

O bătălie interesantă s-a dat pe cele 4 poziții de membru în Comitetul Director, pentru care au existat 6 candidați. Cele mai multe voturi au fost obținute de Ovidiu Ionescu, Andrei Chiș (ambii sunt membri ai peluzei dar din generații ușor diferite), Claudiu Beinșan (un tânăr avocat care s-a autodescris frumos drept „utist prezent pe stadion încă de dinainte de a știi să merg“) și jurnalistul Andrei Fuliaș care este și cel care coordonează departamentul de comunicare al asociației.

Într-un moment special, vechiul președinte a predat simbolic mandatul către noua conducere, în aplauzele membrilor.

În cadrul ședinței de aseară, membrii SCU au fost informați cu privire la stadiul implementării celor două proiecte importante aflate în derulare (noua aplicație și noul fan shop) precum și în ceea ce privește situația mărcii UTA. Despre aceste subiecte precum și despre toate celelalte proiecte ale noii conduceri, vom vorbi pe larg într-un interviu mai amplu cu noii lideri ai SCU, care va fi publicat în zilele următoare.

Recomandările redacției