Părintele Emil Roman a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi căutaţi preoţi din Arad. Foarte mulţi ani acesta a ţinut slujbe la biserica din cartierul Micălaca dar a fost cunoscut în tot judeţul.
Emil Roman a devenit preot în anul 1966, de atunci nu face altceva decât să ajute persoanele nevoiaşe, dar şi să dea sfaturi tinerilor. Acesta a deveni preot urmare unei educaţii religioase în familie şi a unui parcurs de 12 ani de studii teologice.
„În 1966 am devenit preot ortodox la Catedrala Ortodoxă din Arad, cea veche şi mai apoi la Bisercia din Cartierul Micălaca Veche, unde cu mici întreruperi de un an, doi, trei sunt preot din ianuarie 1967”, spunea părintele Roman.
Părintele a fost pensionar din anul 2010.
Trupul neînsuflețit al Părintelui Emil Roman va fi depus în biserica Parohiei Arad-Micalaca Veche I, unde se vor săvârși slujbe de pomenire și prohodire.
Vineri și Sâmbătă (17-18 februarie), ora 19, se va săvârși slujba priveghiului.
Duminică, 19 februarie, începând cu ora 10 se va săvârși Sfânta Liturghie iar de la ora 15, Slujba înmormântării.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Condoleanțe fam. Drum lin spre stele parinte!