În data de 18.02.2023, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au aplicat o amendă în cuantum de 700 lei unei societăți comerciale având punctul de lucru pe strada Mărului, pentru depozitarea necorespunzătoare a utilajelor și containerelor pe terenul utilizat din jurul societății.

Agenții de poliție locală au efectuat verificări în locația respectivă, în urma unei sesizări transmise prin Dispeceratul DGPL Arad. Astfel, firma care are ca obiect de activitate recuperarea fierului vechi, a creat condițiile pentru apariția depozitelor de gunoaie din containere, în urma selectării metalului feros și separării acestuia de celelalte categorii de deșeuri, acestea din urmă fiind aruncate pe jos.

Conform HCLM nr. 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad, instituțiile publice, agenții economici, precum și celelalte persoane juridice au obligația de a asigura curățenia și ordinea la locurile de depozitare din curțile interioare, pe terenurile pe care le dețin și în imobilele pe care le utilizează. În acest sens este imperativă depozitarea ordonată a materialelor, mărfurilor, utilajelor, în considerarea aspectului civilizat și îngrijit al zonelor respective, atât în spatiile deschise, respectiv curți și terenuri cât și în zonele cu vizibilitate directă din domeniul public.

Actul normativ mai sus menționat sancționează fapta contravențională cu amendă cuprinsă între 700 și 1.000 lei.

Recomandările redacției