Din cele mai recente date Eurostat cu privire la salariul minim lunar, reiese că România (cu puţin peste 600 euro) se poziţionează printre ultimele ţări din UE, pe locul 20 din 22, doar înaintea Ungariei şi Bulgariei, pe o scară a acestui indicator cuprins între 2.387 euro în Luxemburg şi 399 euro în Bulgaria. Conform ultimelor date statistice privind salariile minime din statele membre, valoarea salariului minim din Ungaria a atins un nou minim în cadrul Uniunii Europene, observă presa maghiară.Astfel, salariul minim din Ungaria a fost echivalentul a 578,74 euro, ceea ce reprezintă al doilea cel mai mic salariu din rândul statelor membre. Doar în Bulgaria, muncitorii angajați pe salariul minim primesc mai puțin, câștigul lunar fiind 398,81 de euro. Deşi reprezintă o problemă stringentă doar pentru o parte dintre ţările membre, tema venitului minim este poziţionată în continuare cu prioritate pe agenda de lucru a instituţiilor europene. România trebuie să implementeze venitul minim european adecvat până în 2024, iar salariatul român va avea doar de câştigat, fiindcă venitul său minim ar creşte simţitor, conform unei analize realizate de reprezentanţii EY România. Un pas important în acest sens a fost adoptarea de către Parlamentul European, în toamna anului trecut, a Directivei 2041/2022 privind salariul minim adecvat în UE, iar din momentul intrării în vigoare a acesteia (octombrie 2022), statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a transpune prevederile acesteia în legislaţia locală. (sursa:news.ro)
Eveniment 555
Incendiu la o casă din Ineu, cauzat de un coș de fum deteriorat: pompierii au intervenit prompt
citește mai mult »