UTA începe vineri o serie de foc, cu 4 meciuri împotriva celor mai puternice echipe din campionat. Primul dintre ele aduce la Arad chiar liderul clasamentului, Farul Constanța. De obicei se spune că în astfel de partide, echipa inferioară nu are nimic de pierdut însă Laszlo Balint nu este de acord cu această optică, ținând cont de poziția din clasament a echipei noastre: „Sunt meciuri în care avem totul de pierdut. În situația în care suntem, nu trebuie să ne uităm la adversar. Sunt adversari mai puternici și din punct de vedere al punctelor și din punct de vedere al jocului prestat dar indiferent de adversarul pe care-l avem în față, noi trebuie să abordăm jocul la victorie. Că apoi ne iese sau nu, vedem, dar noi cu gândul ăsta o să intrăm pe teren vineri seara. Asta este frumusețea fotbalului și pentru mine este mai ușor pentru că jucătorii se motivează de la sine, nu trebuie să stau eu în mijlocul lor să-i fac să înțeleagă cât de montați trebuie să fim, jucăm în nocturnă, sper eu în fața unui stadion plin, ce poate fi mai frumos?! Da, poate fi mai frumos ca la finalul celor 90 de minute să ne bucurăm pentru câștigarea celor trei puncte.“

Antrenorul UTA-ei știe de ce este nevoie pentru ca echipa lui să reușească îndeplinirea acestui obiectiv, iar răspunsul este unul extrem de simplu de definit însă mult mai greu de pus în practică: „Va trebui să fim la cel mai bun nivel al nostru din toate punctele de vedere, în primul rând fizic pentru că trebuie să le facem față, trebuie să alergăm foarte mult, trebuie să câștigăm mai multe dueluri decât adversarul și bineînțeles, din punct de vedere tehnico-tactic, în primul rând defensiv, eu cred că trebuie să facem un joc foarte bun, să ne apărăm foarte bine cu toate liniile, să încercăm să le blocăm această construcție progresivă, să le ținem jocul de posesie cât mai departe de poarta noastră. Și, bineînțeles, cel mai important, trebuie să evităm greșelile.“

Una dintre cheile meciului s-ar putea să fie debutul partidei. Ținând cont de obiectivul UTA-ei dar și de următoarea declarație a antrenorului, ne putem aștepta la un început în forță al echipei noastre: „Ni s-a demonstrat încă odată cât de important este să concretizezi ocaziile din debutul partidei, pentru că la meciul cu Botoșani am început foarte bine și am marcat rapid în primele 10 minute două goluri. Și la Sibiu am avut cumva aceeași desfășurare, în primele 10 minute am avut două ocazii foarte bune și dacă stăm să o luăm retroactiv, în 2023 noi în toate meciurile, cu excepția celui de la Craiova, am început având ocazii importante și când n-am marcat desfășurarea partidei ne-a făcut să pierdem puncte.“ Referitor la acest subiect, să ne aducem aminte că la ultimul meci cu Farul de pe teren propriu, în chiar prima etapă a campionatului trecut, UTA lovea bara prin David Miculescu la prima fază a meciului care s-a încheiat atunci cu scorul de 0-0.

Revenind la partida de vineri, cu 48 de ore înaintea ei este îmbucurător să aflăm că în afara lui Șteau și Isac, accidentați de mai mult timp, UTA nu are nicio problemă medicală, Erico antrenându-se normal în această săptămână. Ceva probleme, de data aceasta de natură birocratică, sunt cu noul portar, ucrainianul Danilo Kucher, care trebuie să primească permisul de muncă din partea autorităților române (el este considerat comunitar doar din punct de vedere al forurilor sportive), prezența sa în lot pentru meciul cu Farul nefiind certă în acest moment.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției