Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are în plan creșterea pentru 2023 a sumelor alocate programelor “Rabla Clasic” și “Rabla Plus”, respectiv demararea programului “Rabla Local” vizând unitățile administrativ-teritoriale. De asemenea, se ia în calcul un program de casare, anume “Rabla pentru Flote”, acesta susținând achiziția de autovehicule electrice noi de către operatorii care dețin flote de mașini. Administrația Fondului pentru Mediu este în proces de lansare a programului, având în elaborare inclusiv o schemă de ajutor de stat. Aceasta încurajează achiziția de autovehicule electrice noi, în valoare de peste 200.000 de euro, de către operatorii economici. Odată ce este aprobată schema, va fi redactat un proiect de ghid de către AFM.
Propunerea din bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2023, mai exact pentru derularea programului, este de 250.000.000 lei. Conform unui comunicat al Executivului, cea mai recentă ședință a conținut informări despre modul în care Programul “Rabla” poate fi continuat, dar și despre posibilitățile existente privind îmbunătățirea programelor de la nivelul Ministerului Mediului. Astfel, se anunță posibilitatea de alocare a unor sume mai mari pentru “Rabla Clasic” și “Rabla Plus”, dat fiind interesul de care acestea s-au bucurat. Ulterior, dacă se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli, se va demara și al treilea program, “Rabla Local”. În cele din urmă, al patrulea program, “Rabla pentru flote”, este și el propus ca obiectiv. (sursa:businesswatch.ro)