Punctele trec, noi rămânem cu iluzia că jucăm bine

În reacțiile suporterilor de după meci, în special cele de pe rețelele de socializare, au putut fi observate trei idei principale, în urma partidei dintre UTA și Farul Constanța. Prima dintre ele este aceea că „UTA nu merita să piardă“, a doua este cea că „am jucat bine“ iar a treia că „vina este a jucătorilor, nu poate să intre antrenorul pentru a marca din câțiva metri“. Aceste trei idei merită analizate și combătute sau măcar puse în context, nu neapărat pentru a contrazice suporterii respectivi ci pentru că în acest demers pot fi găsite explicațiile pentru o nouă înfrângere a UTA-ei.

Așadar… merita UTA să piardă? Un răspuns de tipul „da“ cu siguranță este impopular dar de dragul onestității trebuie dat. UTA merita să piardă pentru că în mai multe situații în oglindă a fost mai slabă decât adversara sa. Roger în minutul 5 s-a afla în situație de singur cu portarul dar a tras în Aioani. Peste 55 de minute, Mazilu s-a aflat în aceeași poziție (ba chiar mai grea din perspectiva unghiului și a marcajului) și a reușit să înscrie. Apoi punem în oglindă felul cum a gestionat Farul faza în care  Rareș Pop a scăpat singur spre poartă (fault din spate asumat) și felul în care a făcut UTA același lucru la contra-atacul lui Mazilu, când Benga a evitat să facă faultul într-o fază în care era evident că n-are nicio șansă în fața mai tânărului și mai proaspătului său adversar. În plus, puținele ocazii pe care le-a avut UTA n-au venit pe fondul unor erori mari ale apărării Farului, care aseară a fost aproape impecabilă. În schimb, la unicul gol al meciului Aly Abeid pierde nepermis o minge la mijlocul terenului iar pe culoarul lăsat liber Mazilu pleacă în cursă și marchează. Nu jocul de ansamblu ci aceste detalii amintite mai sus sunt cele care decid soarta unui meci. Când ratezi din poziție clară, când eziți să iei decizia corectă într-un moment critic, când faci un cadou neforțat adversarului, care mai e și liderul campionatului, nu te poți plânge că ai pierdut nemeritat în condițiile în care ceilalți au fost mai buni decât tine pe aceste detalii.

A doua mantră repetată inclusiv de antrenor aseară a fost aceea că „am jucat bine“. Oare? Da, UTA a început cu atitudinea și ideea de joc corectă. Prima jumătate a reprizei întâi UTA a fost agresivă, a ținut linia de apărare foarte sus, a făcut pressing în terenul advers. După aceea însă jocul s-a diluat pe măsură ce trecea timpul, spațiile dintre linii au crescut, a început abuzul de mingi trimise la bătaie iar după primirea golului am văzut 10-15 minute de demoralizare, urmate de alte 10-15 minute de presiune haotică, fără orizont. Sigur, în contextul în care nici Farul n-a făcut un meci strălucit putem avea o imagine idilică asupra jocului nostru. Realitatea este însă că, exceptând acele 20-25 de minute, constănțenii au fost permanent în controlul meciului. Afectați de starea terenului care i-a împiedicat să își pună în practică jocul cu pase rapide la firul ierbii, jucătorii lui Hagi au îmbrățișat cartea pragmatismului, angajându-se cu succes într-un meci de luptă, jucând excelent partea de apărare și așteptând cu răbdare oportunitatea de a lovi decisiv. În afara ocaziei lui Roger, UTA nu a mai ajuns în situații în care un jucător al său să fie liber pentru finalizare în careul advers, de aici și lipsa de reușite.

Și în sfârșit, în privința responsabilităților, ele sunt egal împărțite între jucători și antrenor, chiar dacă erorile individuale ale primilor nu îi pot fi puse direct în cârcă celui de-al doilea. Dar Laszlo Balint nu se poate plânge de faptul că Roger a ratat singur cu portarul în minutul 5, din moment ce în ciuda unui meci slab la Sibiu, l-a titularizat din nou pe brazilian. Roger a arătat combativitate dar o totală lipsă de luciditate și de formă, greșind aproape toate mingile. Intrarea lui Otele la pauză a dinamizat foarte mult flancul stâng al atacului nostru. Am fi câștigat cu Otele în primul 11? Nimeni nu poate spune asta dar prima datorie a antrenorului ar fi aceea să găsească primul 11 potrivit nu schimbările care să i-l corecteze. Apoi, dacă vorbim de responsabilitatea antrenorului, nu putem să nu constatăm că pe cât de organizată este UTA defensiv, pe atât de dezordonată este în atac, unde cuvântul dominant este haosul. Jucătorii sunt în permanență pripiți, în căutare disperată de soluții și ne întrebăm dacă asta nu vine cumva și din lipsa traseelor. Am asistat iarăși la momente hilare cu centrări înalte care-l căutau pe un liliputan Willie Barbosa pierdut în careul advers la cei nici 1,70 metri pe care-i măsoară. Și, tot ca o observație vizavi de deciziile antrenorului, e cel puțin discutabilă prudența exagerată de a face schimbare post pe post în atac cu un sfert de oră înainte de final la scorul de 0-1. În condițiile în care oricum se juca „la bătaie“ oare Postolachi lângă Milosevici și nu în locul său, nu i-ar fi oferit echipei mai multe șanse de a smulge măcar golul egalizator?

Chiar și admițând că greșim, „jocul bun“ nu ține loc de rezultate. Etapă de etapă auzim că „am jucat bine dar trebuie să fim mai eficienți și să eliminăm greșelile“ dar acest lucru nu se întâmplă. Vedem la nesfârșit aceleași centrări în primul om, aceleași șuturi anemice, aceeași impotență cronică la fazele fixe iar când în sfârșit reușim să creăm o ocazie, aceleași finalizări aproximative. Iar la partea de creație depindem total de un Ubbink care face un meci bun urmat de 4 în care este invizibil. Iar în acest timp punctele trec pe lângă noi, ne consolidăm tot mai tare locul direct retrogradabil repetând hipnotic că „trebuie să rămânem cu capul sus“.

(foto: uta-arad.ro)