La data de 20 februarie a fost sărbătorită ,, Ziua Dezrobirii Romilor”. Astfel în perioada 13-17 februarie 2023, la inițiativa mediatorilor școlari Gendelon Carmen și Hațegan Ioan din cadrul CJRAE- Arad si cu sprijinul  inspectorului școlar pentru minorități/ romi Gavriloaie Diana din partea ISJ – Arad, a domnului Barbulescu Marian din cadrul Departamentului Drepturile Omului al Asociației ,,Uniuniunea Civică a Tinerilor Romi din România’’, a activistului Ciurar Trifu și a președintelui Asociației ,,Împreună Suntem Mai Buni’’ Caldaraș Valentin, s-au desfășurat activități în multiple unități de învățământ din județul Arad.

”Prin intermediul acestor activități, ne-am propus să informăm elevii romi (dar și elevii de alte naționalități/ etnii) cât și profesorii acestora despre prima atestare documentară privind existența romilor pe teritoriul Țărilor Române care datează din 1385, dar și despre procesul dezrobirii care a început în 1835 la inițiativa lui Mihai Kogalniceanu și a fost propus la 20 februarie 1856 de domnitorul Barbu Știrbei, care a promulgat ultimul act prin care romii deveneau oameni liberi”, transmit inițiatorii acestor activități.

În anul 2011, prin lege, ziua de 20 februarie este marcată în România ca fiind „Ziua Dezrobirii Romilor”, scopul principal fiind tocmai aducere la lumină a unei pagini de istorie nu îndeajuns de cunoscută și cercetată.

La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor publice, reprezentanți ai autorităților publice locale, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale rome, profesori și elevi romi dar și de alte naționalități sau  etnii.

Recomandările redacției