Mâine pe stadionul „Motorul“ vor avea loc două confruntări la nivel de tineret între marile rivale UTA și Poli Timișoara, ambele meciuri contând pentru Cupa României.
De la ora 12:00, echipa de U18 antrenată de Costel Bogoșel, Sandu Gaica și Adi Ungur va încerca să obțină prima victorie în Grupa A Vest. Echipa noastră a pierdut în toamnă primele două confruntări din această grupă, 3-4 acasă cu Viitorul Cluj și 1-2 în deplasare cu LPS Banatul Timișoara. UTA e pe locul 5, în spatele ei aflându-se doar adversara de mâine, Poli Timișoara și ea cu 0 puncte dar golaveraj mai slab decât al arădenilor.
Apoi, de la ora 14:00 vor intra pe sinteticul din Aradul Nou echipele U17 ale celor două cluburi. Băieții lui Marius Ciubăncan și Sorin Botiș se află pe locul 3 după ce în primele partide au înregistrat o înfrângere acasă, 1-3 cu Viitorul Cluj și o victorie în deplasare, 6-1 la LPS Banatul Timișoara. Poli e pe primul loc al clasamentului, cu maximum de puncte.
În ambele competiții se califică în faza următoare ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă.
(foto: uta-arad.ro)