Mihai Șora a trecut în neființă la vârsta de 106 ani, iar de morți se spune că trebuie să vorbim numai de bine. Materialul de mai jos încalcă acest principiu onorabil, însă poate că scopul este unul scuzabil. Intenția nu este de a pune o pată pe memoria marelui filozof, de altfel suntem mult prea mici față de personalitatea imensă care a fost Mihai Șora, pentru a reuși acest lucru, însă considerăm că adevărul trebuie spus până la capăt, chiar dacă e dureros și momentul nepotrivit, tocmai pentru a respecta memoria celor care au ales să ia atitudine. Care nu și-au astupat urechile și au închis ochii la nevoile și suferințele celor din jur și care au avut caracterul să spună nu unui regim care a distrus nenumărate destine. Pentru a face o diferențiere morală între acei eroi, precum Paul Goma, Vlad Georgescu, Ana Blandiana, Radu Gorun etc, care au avut demnitatea de a se opune public unui regim criminal și Mihai Șora, despre care se spune că avut o cu totul altă abordare a aceleași epoci.
Glasul Aradului scria la data de 6 octombrie 2019 următorul articol: https://www.glsa.ro/o-fosta-detinuta-politic-incarcerata-la-arad-il-face-praf-pe-mihai-sora-pentru-reclama-anti-comunista/
Îl redăm în totalitate aici:
Niculina Moica, victimă la doar 15 ani a sistemului comunist, se alătură celor care îl acuză pe filozoful Mihai Șora de ipocrizie. Originară din Reghin, femeia a fost arestată de Securitate în 1959 și încarcerată la Arad. Acum povestește pentru presa națională calvarul prin care a trecut aproape cinci decenii din viață.
Fosta deținută politic Niculina Moica explică, în exclusivitate pentru Podul.ro, de ce deja celebra reclamă care-l are ca protagonist pe Mihai Șora reprezintă „o minciună mizerabilă” și „o batjocură adusă memoriei martirilor și eroilor anticomuniști”.
Niculina Moica a fost arestată de Securitate în 1959, pe când avea doar 15 ani, fiind încarcerată la Jilava, Botoșani, Arad și Oradea. De-a lungul celor cinci ani de temniță comunistă grea, Niculina Moica avea să cunoască nume relevante ale adevăratei rezistențe românești. După terifianții ani de închisoare, Niculina Moica a fost ostracizată și hăituită în permanență de Securitate, la fel ca întreaga sa familie, până în decembrie ’89. „Eu nu mai vreau să aud de domnul Mihai Șora! E de-a dreptul înfiorător că dânsului i se pare perfect normal să pozeze în disident și în exemplu de rezistență anticomunistă, într-o reclamă comercială, pe bani. Să tot vorbești despre libertate, așa-i?!
E mai degrabă dezolant decât caraghios că sunt mulți cei care insistă că domnul Șora n-ar susține că a fost disident – ba chiar exact asta se pretează dumnealui să susțină când spune că dictatura comunistă i-a luat libertatea, fiindcă insinuează că el s-ar fi situat în marea masă a celor călcați în picioare și distruși, ceea ce reprezintă o minciună mizerabilă.
În timp ce domnul Șora lucra la Ministerul de Externe condus de criminala Ana Pauker, cei mai români dintre români erau hăituiți, arestați, torturați și aruncați în lagăre și închisori, unde erau asasinați la scară industrială. Genocidarii ani ’50 au fost cei mai îngrozitori din istoria României fiindcă au rupt coloana vertebrală a acestui popor.
Întreb și eu, din postura de victimă a celor vremuri abominabile, victimă care nu și-a permis niciodată să vorbească în numele altor victime sau a poporului român: cum a rezistat domnul Șora împotriva dictaturii comuniste genocidare? Ocupând o funcție politică în ministerul propagandistic al Anei Pauker, minister controlat 100% de oamenii Moscovei? Încasând o patalama considerabilă în vremurile în care țăranilor li se lua totul, când se instauraseră foamea, întunericul, frigul și spaima? Rezista din greu ducându-se în șort la muncă, așa cum a declarat într-un interviu, în timp ce floarea intelectualității, politicii și studențimii românești era torturată și asasinată?
Unii ne zic că, vezi Doamne, Mihai Șora nu ar fi știut de toate acestea.
Haideți să fim serioși și să spunem lucrurilor pe nume – poate că nu știa și nici nu bănuia amploarea genocidului și culmile acestuia, însă era imposibil să nu fi știut ce avea loc, fiindcă se efectuau sute de mii de arestări, oamenii dispăreau de pe stradă, din casele lor, rar mai găseai o familie care să nu aibă deținuți politic, care să nu-și plângă părinții sau copiii. Numeroase procese au fost mascarade publice, ostracizarea era omniprezentă, la fel ca Securitatea. Au știut toți și-au închis ochii, ăsta-i adevărul, iar domnul Șora a lucrat la Ministerul de Externe în perioada marilor valuri de arestări, a fost plătit de comuniști, le-a făcut propagandă și i-a susținut, i-a legitimat, prin activitatea dânsului, prin chiar fișa postului. Chiar credeți că suntem toți proști și orbi?
Este profund imoral ca dânsul să vorbească acum despre libertate și rezistență în anii ’50. Ar fi de bun simț ca și susținătorii domniei sale să realizeze asta, fiindcă prestația dânsului în acea reclamă reprezintă o batjocură adusă memoriei martirilor și eroilor anticomuniști. Mă doare când văd această reclamă și consider că este monstruos că, în loc să fie retrasă, este rostogolită pe toate ecranele până la saturație.
După ce a activat în Ministerul de Externe, Mihai Șora a fost șeful unor edituri – vă amintesc că dânsul a ocupat aceste funcții într-o perioadă în care comuniștii incendiau kilometri de cărți, în niște ani în care cenzura a fost mai teribilă ca niciodată. Ce rezistență, disidență este asta?!
Mi-e scârbă de toate astea și mă bucur că am îmbătrânit. E dezolant să vezi prostiile pe care le spun unii și alții care folosesc dublă măsură și care văd idoli acolo unde nu-i cazul. Idoli care fac jocuri politice. Mai citiți istorie, copii. Mihai Șora stârnește lacrimi, suspine și extaz, iar Paul Goma – marele simbol al adevăratei rezistențe – nu are nici măcar cetățenie română. De ce? Fiindcă nu a acceptat niciodată compromisul și pentru că a avut întotdeauna curajul de a spune lucrurilor pe nume. Goma este un simbol viu al libertății și al demnității, iar noi alergăm după biografii inventate. E trist, e foarte trist ce se întâmplă”, susține Niculina Moica pentru Podul.ro.
Epilog
Desigur, din calitate de victimă a regimului comunist, Niculina Moica are toate motivele și îndreptățirea să vorbească la modul acesta despre Mihai Șora. Cu toate acestea, cariera de scriitor a lui Mihai Șora și implicarea sa în viața cultural-politică a țării nu ar trebui să fie desființată complet. Și vârsta sa, de 102 ani, ar trebui poate să impună măcar un pic de respect. La toate acestea, poate că și timpul ar fi trebuit să își joace rolul de pansament. De a cerne din viața unui om ce a fost bine de ce a fost rău.
Tocmai de aceea aș vrea să închei cu cuvintele preotului Eugen Tănăsescu: „Cum ar fi dacă preoții ar face reclamă la e-mag?
Discuția cu Mihai Șora, comunist sau nu, e doar starea de moment a firii, care zvâcnește când aude de o contradicție în termeni.
Mă uimește că nimeni nu respiră profund și nu discută mai la adânc.
Să bagi valorile supreme (fie și ale filosofiei, deși tatăl d-lui Șora a fost preot) în marketing mi se pare regretabil.
Libertatea nu e slogan comercial, nu e agenție de marketing, nu e de tras pe nas.
N-are ce căuta un concept sfânt (libertatea) într-o reclamă.
În rest, nimeni nu este fără de păcat.
Nu aruncați cu pietre în Mihai Șora, dar evitați comercializarea idealurilor. Asta ne transformă în cinici.
Iubim păcătoșii, detestăm principiile păcătoase“.
RECLAMA LA CARE SE FACE REFERIRE: https://www.youtube.com/watch?v=e6dgfhxBK9Q
Pentru o cât mai corectă evaluare a personalității celui care a fost Mihai Șora, redăm părerea pe care o avea Nicolae Steinhardt despre marele filozof român care a murit la vârsta de 106 ani:
„E un om foarte cult, foarte cinstit, foarte sincer, destul de harnic si foarte de treabă. Ca mulţi alţii, fiind la studii în Franţa, s-a lăsat sedus de comunism. E doctor în filozofie (doctorat de stat), cu o strălucită teză platoniciană, intitulată Dialogul interior, care este şi o carte de mare frumuseţe. A venit în ţară (deşi i s-a oferit să rămînă în Franţa), prin ’45-’46, cred. L-au tratat, fireşte, cu toată neîncrederea, i-au încredinţat posturi minore (de batjocură, de fapt), ţinîndu-l în foarte prelungită carantină. în cele din urmă, i-au încredinţat direcţia „Bibliotecii pentru toţi”, unde a făcut treabă admirabilă: a publicat traduceri excelente ale mai tuturor clasicilor şi cărţilor importante ale literaturii universale. Ne-a dat şi el o prea frumoasă tălmăcire a Visărilor hoinarului singuratic (Rousseau).
Apoi l-au scos de la BPT şi l-au numit într-un post pur administrativ la Ministerul Invăţămîntului. De îndată ce s-a putut, l-au pensionat. Decepţionat, dezgustat, cu desavîrşire vindecat de comunism, a devenit un creştin practicant, un ucenic al Părintelui Const Galeriu (care a convertit mulţi artişti şi intelectuali). Acum, la bătrîneţe, lecuit de politică, liniştit, bine dispus, vioi, scrie, publică des în reviste şi pregăteşte o nouă carte. Este şi un excelent vorbitor. Şi din ce în ce se dovedeşte mai cumsecade, mai creştin, mai adînc şi rafinat cugetător. Nu-i la îndemîna oricui să-l citească; se cere o temeinică pregătire filozofică.Sînt foarte mîndru că Sora îmi acordă prietenia şi bunăvoinţa lui”.
Viața este uneori prea lungă iar alteori prea scurtă ! Cert este că a fost un oportunist ca o mare parte a românilor … S-a simțit oarecum jignit atunci când nu era răsplătit conform ”efortului” depus ! Nimeni nu-i contestă modul cult al exprimărilor prin operele sale dar felul duplicitar de a fi nu i-au făcut onoare trecând de la o extremă la alta. Despre morți numai bine !
Nu contestă nimeni cultura lui Mihai Șora, nici meritele sale, probabil cărțile apărute în BPT sunt cel mai bun lucru pentru publicul larg și iubitor de lectură, nu neapărat de pretențioase cărți filosofice. E vorba de caracter. Mihai Șora a fost membru al Partidului Comunist Francez. A susținut mereu că s-a întors în țară în 1948 – anul victoriei depline a comunismului – să-și vadă părinții dar un scriitor demn de tot respectul, care din păcate s-a stins și el din viață, imi povestea odată că, în realitate, Mihai Șora a fost expulzat din Franța. A venit în România și a poposit direct în ministerul Anei Pauker. Parcă altfel se leagă lucrurile, nu?
Articolul este manipulator. Cu toată compasiunea pentru suferinta doamnei Niculina Moica dar toate afirmațiile dânsei nu dovedesc nimic. Nu am văzut în nici un interviu luat domnului Șora ca acesta să fi negat nici o perioadă din viața dânsului. Da comunismul ne-a furat libertataea TUTUROR celor care am trăit în acea perioadă în România și nu doar în țara noastră, deci domnul Șora are libertatea de a spune asta într-o reclamă. Autorul articolului în mod deliberat pune cuvintele lui Nicolae Steinhardt, care spre deosebire de doamna Moica l-a cunoscut personal pe domnul Șora, la finalul articolului știind că marea majoritate a cititorilor o fac pe sărite și nu termină de citit tot articolul iar dorința autorului a fost să aducă acuze, în numele adevărului, domnului Șora. Poate autorul datorită tinereții sale nu știe că în anii dinainte de 1989 cititul era unica cale de a ne păstra sănătoși mintal și colecția bpt (biblioteca pentru toți) datorită domnului Șora ne-a făcut accesibilă românilor de rând literatură universală de extraordinară calitate.