În data de 24.02.2023, polițiștii locali cu atribuții de verificare în domeniul disciplinei în construcții, din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au aplicat o amendă unei asociații de proprietari pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrareacondominiilor.    

 Astfel, o asociație de proprietari situată pe Bulevardul Revoluției a fost sancționată cu maximul amenzii prevăzute în actul normativ menționat, pentru nerespectarea obligației de a lua măsurile necesare în vederea reparării, reabilitării, respectiv menținerii în stare de siguranță și funcționare a condominiului.Neîndeplinirea sarcinii de întreținere a fațadelor a condus la producerea de pagube, reprezentând în continuare un pericol atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru unii cetățeni care trec prin zonă.

 În acest sens, Direcția Generală Poliția Locală Arad notifică asociațiile de proprietari care se regăsesc în această situație, să procedeze la realizarea la timp a lucrărilor cu caracter imperativ de reparații și întreținere, a căror neglijare se poate solda cu eventuale accidente generatoare de pagube materiale ori cu vătămări ale persoanelor. Polițiștii locali vor proceda la sancționarea asociațiilorpână la intrarea în legalitate, notificând totodată Comisia privind clădirile neîngrijite, în vederea supraimpozitării.

Recomandările redacției