Campania „Dăm Click pe România” 2022, s-a încheiat
cu succes. 4.000 de calculatoare recondiționate au ajuns în 258 din
instituțiile de învățământ din România, astfel peste 50.000 de copii din toate județele
țării vor benefici de educație digitală.
Dintre acestea, 15 de calculatoare au ajuns la Liceul Teoretic Pancota, prin Asociația Părinților, iar acum peste 300 de copii au acces la o educație digitală,
potrivită prezentului.
„ Ateliere Fără Frontiere recondiționează 13,5% din tot ceea ce colectează, cu impact pozitiv atât asupra mediului,
cât și asupra educației digitale. În acest scop, facem un apel către toate companiile să se
implice în activități de CSR și să dezvolte proiecte pentru a ajuta la digitalizarea educației.
Avem nevoie în continuare de DEEE-uri, în special de echipamente IT, pe care companiile, dar
și persoanele fizice să ni le predea gratuit, ca noi să le recondiționăm și donăm în continuare
școlilor care au nevoie.”, declară Damien Thiery, Director General Ateliere Fără Frontiere.
Calculatoarele donate prin „Dăm Click pe România” fac parte din procesul de economie
circulară al Ateliere Fără Frontiere, prin care asociația preia echipamentele IT uzate și alte
DEEE în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, cu scopul de a fi
recondiționate de către angajații aflați în programul de inserție socio-profesională, cu scopul
final de a fi donate către școlile din zone vulnerabile din țară. Companiile care vor să susțină
Asociația în acest demers pot preda echipamentele IT pe care nu le mai folosesc printr-un
mesaj la adresa: colectare@atelierefarafrontiere.ro. Ateliere Fără Frontiere are în derulare și
un serviciu personalizat de calcul al amprentei de CO2, destinat inclusiv organizării fluxurilor
de deșeuri și de raportare a acestora. Datorită acestui program, 584.064 kg de emisii de CO2
au fost evitate în 2022.