Marele premiu la tragerea Joker de duminică, în valoare de 19,647 milioane de lei (aproximativ 4 milioane de euro), a fost câştigat la o agenţie din comuna Pechea, judeţul Galaţi, informează Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 17-081 din Pechea şi a fost completat cu şapte variante la Joker şi o variantă la Noroc Plus, preţul acestuia fiind de 51,50 lei.”Acesta este primul câştig de categoria I obţinut la Joker în acest an. Ultima dată, premiul de categoria I la Joker s-a câştigat în data de 23.04.2022 şi a fost în valoare de 3.232.736 lei”, spune Loteria Română.De asemenea, la tragerea Loto 5/40 de duminică s-au înregistrat două premii de categoria I în valoare de 1,193 milioane de lei (peste 242.600 de euro) fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la agenţia 24-068 din Baia Mare, judeţul Maramureş, şi la agenţia 31-009 din Zalău, judeţul Sălaj, preţul acestora fiind fiind de 21,50 lei şi, respectiv, 582,50 lei. Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor de tip loto tradiţional, câştigătorii au la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendica câştigul. (sursa:Agerpres)
A1 90
Circ ieftin al celor din Kosovo, încheiat prost pentru ei: au reușit doar să se facă de râs
citește mai mult »