Numărul prosumatorilor este foarte mare şi cele mai multe întrebări pe partea de regenerabile adresate Autorităţii de Reglementare în Energie vin de la aceştia, deoarece sunt multe necunoscute, a declarat, ,într-o conferinţă de specialitate, Viorel Alicuş, director la ANRE.”Numărul lor este foarte mare. Aveam, la sfârşitul anului 2022, 40.000. Însă ritmul de punere în funcţiune e foarte mare şi presiunea pe reţea, în partea distribuitorului, e la fel de mare. Probabil că e şi o problemă de logistică la distribuitor, însă şi numărul de necunoscute la acest nivel şi numărul de întrebări….de la întrebarea simplă „cum mă racordez dacă vreau să pun 3 KW?”(…) Deci aici, ca să zic aşa, avem un gros de probleme. Cel puţin pe partea de regenerabile de la prosumatori sunt 99% . Am început cu 5 întrebări pe lună şi suntem la 500 de întrebări pe lună şi în creştere”, a spus Alicuş.El a mai afirmat că, atunci când se fac reglementările, se încearcă să se ţină cont de experienţa anterioară, dar situaţiile sunt foarte diverse şi sunt greu de prins într-o reglementare.”Noi însă totuşi încercăm să facem reglementările (…) încercăm să învăţăm din experienţa anterioară. Ştiţi că în perioada 2011-2013 a existat un proces similar de, hai să zicem, concurenţă pe capacitate…Şi atunci, reglementările, aşa cum sunt în faza actuală, cel puţin pentru faza de racordare, au încercat să traducă din experienţa anterioară astfel încât să se evite situaţii neplăcute la racordare. Cu toate acestea, situaţiile sunt foarte diverse şi e greu de prins într-o reglementare multitudinea de posibile conflicte la racordare. Ceea ce încercăm noi să facem e să simplificăm, utilizând şi prevederile din legislaţia primară, dar şi ceea ce este în prezent în reglementarea europeană şi ceea ce se pregăteşte, pentru că vine iarăşi un întreg pachet de reglementări care încearcă să simplifice racordarea, exact pentru a stimula instalarea de noi capacităţi în surse regenerabile”, a explicat directorul ANRE. Alicuş a subliniat necesitatea de întărire a reţelei, deoarece „trebuie să ne gândim că mai trebuie să şi evacuăm puterea”, pentru a nu ajunge în situaţia în care o instalaţie este racordată şi nu poate evacua.”Ori, pentru aceasta trebuie să ne uităm puţin unde ne racordăm. Toată lumea vrea să se racordeze la eoliene în zonele cu viteza vântului acceptabilă, astfel încât veniturile să fie evident în parametrii proiectului. Din păcate, reţeaua este limitată şi aici încep întăririle de reţea care pot să dureze şi trebuie avute în vedere. Pe de altă parte, există deja un regulament european, dacă nu mă înşel a devenit şi lege, care impune aşa numitul concept de „go to place”, poate că i-au schimbat denumirea, dar asta înseamnă planificare şi stabilire exact a locaţiilor unde se pot instala regenerabile şi trebuie avut în vedere şi transpus în legislaţia primară …Aşa cum e scris regulamentul în prezent, este decizia statului membru, e chestiune de planificare. Statul trebuie să demareze şi să stabilească unde are interes să fie instalate surse regenerabile ca să evite posibile congestii, cum ar fi dacă ne-am dori să punem încă 1.000 de megawaţi în Dobrogea, dar nu avem pe unde să evacuăm, cel puţin nu în prezent. Acesta e un concept, să zicem, raţional, care trebuie pus în practică şi în România, pentru că în baza acestui concept se scot la licitaţie capacităţile, ştii exact unde mergi şi se pot simplifica şi procedurile de racordare. Dar asta e o chestiune de viitor”, a precizat oficialul ANRE.Acesta a făcut o estimare că în următorii trei ani ar trebui să intre în funcţiune capacităţi pe regenerabile de aproximativ 3.000-4.000 de MW.  Și în județul nostru sunt deja din ce în ce mai mulți oameni, dar și companii care doresc să-și reducă facturile la energie electrică. Unii și-au motat deja instalații fotovoltaice, iar alții sunt la faza de căutări. În orice caz, trendul este unul crescător, firmele care instalează astfel de sisteme, au deja agenda plină de lucrări până la finele acestui an.(sursa.Agerpres)

Recomandările redacției