Din nou atmosferă superbă pe Arena „Francisc Neuman“; și din nou echipa a rămas datoare. Hagi impresionat de publicul arădean

După două partide cu afluență de public mai scăzută (pentru standardele Aradului că altfel, raportat la multe alte echipe de prima ligă am stat foarte bine în în respectivele meciuri), arădenii au regăsit vineri seara drumul spre stadion. Aproape 8.000 de spectatori s-au aflat în tribunele arenei „Francisc Neuman“, atrași de aparentul reviriment al echipei dar și de perspectiva unui meci interesant, dat fiind că adversarul era chiar liderul clasamentului. Din păcate însă echipa a rămas din nou datoare, făcându-i pe inimoșii ei suporteri să plece (a câta oară?!) de la stadion cu capul plecat iar pe cei mai tineri dintre ei, cu lacrimi în ochi.

Partida a fost precedată de un moment de reculegere în memoria lui Alexandru Hăran, un respectat șlefuitor de talente în fotbalul arădean și a lui Dănuț Țol, tânărul membru al echipei de robotică Delta Force, decedat într-un tragic accident. Clipele de tăcere au fost extrem de emoționante, o liniște desăvârșită lăsându-se peste casa UTA-ei, din acest punct de vedere publicul arădean reușind să se ridice la înălțimea fanilor de pe stadioanele britanice, recunoscuți pentru felul în care respectă aceste momente.

Odată început meciul atmosfera a redevenit cea pe care o știm: caldă, fierbinte, mobilizantă pentru jucătorii noștri. „De la Dunăre la Sena“ parcă niciodată n-a sunat atât de sincronizat între peluză și tribune. De altfel tribuna II în special a fost foarte activă în scandări și cântece la această partidă, fiind un excelent secondant pentru peluză. Cântecul „Pe Valea Mureșului“, readus în repertoriu în deplasarea de la Sibiu, a fost cântat frenetic. Au fost și momente fierbinți, în special provocate de gesturile lipsite de fair play ale lui Alibec și de îngăduința cu care acestea au fost tratate de arbitru. Altfel însă meciul a avut parte de o atmosferă de fair play, galeria Farului neavând nici ea parte de reacții ostile din partea publicului arădean. Punctul maxim de fierbere s-a înregistrat în minutul 57 când Rareș Pop a fost faultat la marginea careului, tribunele cerând vehement eliminarea lui Nedelcu.

Imediat însă a venit dușul rece: Mazilu a înscris pentru constănțeni unicul gol al meciului și fanii au primit ca o lovitură în plex acest gol. Nenumăratele episoade de acest fel, de pe parcursul acestui sezon, au obosit fanii echipei, care de data aceasta n-au mai găsit în ei resursele de a spera. Timp de aproape jumătate de oră a continuat să cânte doar nucleul dur al peluzei în timp ce restul stadionului a fost cuprins de tăcere. Atmosfera s-a reanimat puțin în finalul partidei, când UTA a pus ceva presiune dar curând fluierul final al arbitrului a retezat și această brumă de speranță. Cea mai mare parte a publicului s-a îndreptat cu lehamite spre ieșire în timp ce alți fani au găsit puterea de a rămâne și a aplauda echipa, mai mult ca un gest reflex; sau poate mai sunt încă suporteri care și-au păstrat optimismul și încrederea în echipă nealterate de cele 11 meciuri fără victorie la care au asistat pe acest stadion în actualul sezon.

După meci, managerul Farului, Gheorghe Hagi s-a declarat impresionat de publicul arădean și a făcut o pledoarie pentru tradiție în fotbalul românesc, tradiție reprezentată de orașe ca Arad sau Constanța: „Publicul e fenomenal. Le-am și zis jucătorilor: gândiți-vă că jucăm acasă. Ei cântă și atât, nu trebuie să te influențeze în plan negativ. Trebuie să vă dea adrenalină, să vă motiveze când vezi acești oameni superbi care cântă din minutul 1 până în minutul 90, plin stadionul… wow! Și nouă ne lipsește un stadion, după aceea lumea o să vină. Trebuie să ne întoarcem în anii 70, 80, 90 în care stadioanele erau pline, în fiecare județ era o echipă iubită, fiecare echipă avea fundaș centrali foarte buni, mijlocași foarte buni, nouari foarte buni, care erau idoli în oraș. Cred că suntem pe drumul cel bun cu revenirea acestor echipe care au suporteri, tradiție, nume.“

Sigur, cuvinte frumoase au spus despre public și antrenorul și jucătorii noștri, așa cum o fac mai mereu. Dar dacă atunci când complimentele vin din partea adversarilor, ele cad bine fanilor, cele dinspre propria echipă tind să devină obositoare pentru că nu sunt dublate de fapte. De la favoriți suporterii nu așteaptă laude ci victorii și, ținând cont de reacțiile pe care le-am observat atât în discuții publice cât și în cele private, mulți dintre cei mai devotați utiști s-au cam săturat să-și aplaude echipa la eșecuri.

(foto: uta-arad.ro)